Cercetătorii de la Universitatea Wake Forest din Winston-Salem, SUA, au descoperit aspecte ale funcţionării creirului care ar putea explica de ce scărpinatul ne provoacă atâta mulţumire şi de ce ne este greu să ne oprim din scărpinat.
Stimularea profundă a creierului acţionează asupra hipotalamusului. Modalitatea a fost descoperită pe un pacient tratat de obezitate!
La prima vedere, Debbie Wolf este o persoana normală, însă dacă se enervează sau este stresată, aparatura electronică din preajma ei se strică. Precum în filmele SF, pe unde trece Debbie becurile pâlpâie, televizorul o ia razna, iar celelalte elctrocasnice se strică.
Lupta contra obezităţii tot mai pronunţate din rândul americanilor a început să ia forme cât se poate de neobişnuite în unele state ale SUA.
Fotografii realizate în premieră de NASA arată o planeta cu riduri de bătrâneţe, cu cicatrice de la erupţii vulcanice si cu un semn din naştere, în forma unui păianjen.
Cercetătorii britanici lucrează la un extract de plante care să poată fi adăugat în compoziţia alimentelor de tip fast food.
Proeuropeanul Boris Tadici a fost reales în funcţia de preşedinte al Serbiei. În cel de-al doilea tur de scrutin, şeful statului sârb a obţinut 50,5% din voturi, în timp ce rivalul său, ultranaţionalistul Tomislav Nikolici, a atras de partea lui doar 47,9% din electorat.
Trei submarine germane, poreclite „flota pierdută a lui Hitler“, au fost descoperite în Marea Neagră, în largul coastelor turceşti.
Vaticanul se implică în mişcarea ecologică. Diminuarea resurselor de peşte reprezintă un grav pericol pentru o populaţie de peste un miliard de oameni, arată Vaticanul, care s-a implicat în această acţiune prin Comitetul Internaţional al Apostolatului Mării pentru pescuit.
Un activist Greenpeace a fost arestat după ce a protestat paşnic împotriva deciziei administraţiei Bush de a amâna includerea urşilor polari pe lista speciilor pe cale de dispariţie din cauza încălzirii globale.
Mapamond
Șeful NASA promite că va trimite mingea oficială a Cupei Mondiale pe Lună... dacă SUA câștigă trofeul. Cum naționala masculină nu a cucerit niciodată trofeul și nici nu este printre favorite, câștigarea competiției pare obiectivul mai greu de îndeplinit.
Ştiri din Timiș
Licitația lansată de Consiliul Județean Timiș a atras un număr ridicat de oferte pentru achiziția de mobilier destinat noului sediu al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu” din Giroc, investiție derulată prin PNRR. Între timp, lucrările la centru avansează conform graficului și urmează să fie finalizate vara aceasta.
Ştiri sportive
LeBron James și-a încheiat aventura la Los Angeles Lakers după opt sezoane. Cel mai bun marcator din istoria NBA va continua să joace și în sezonul 2026-2027, însă pentru o altă echipă, a cărei identitate nu a fost încă dezvăluită.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a redistribuit aproape 96 de milioane de lei rămași din bugetul pe 2025. Cea mai mare parte a excedentului va acoperi golurile de casă, iar restul banilor vor merge către investiții, instituții de cultură și programul Rabla Local.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, l-a acuzat miercuri pe liderul PNL, Ilie Bolojan, că întârzie deliberat formarea unui Guvern cu puteri depline și a susținut că social-democrații reprezintă „singura ancoră de stabilitate” în actuala criză politică. În același timp, liderul PSD a exclus orice colaborare cu AUR și cu George Simion.
1
Eveniment
Un cetățean sârb de 66 de ani a fost oprit la punctul de frontieră Stamora-Moravița pe 30 iunie, după ce a încercat să intre în România conducând un autoturism.
Mapamond
Oceanele lumii au înregistrat în luna iunie cea mai ridicată temperatură măsurată vreodată pentru această perioadă, potrivit datelor publicate de observatorul european Copernicus Marine Service și citate de AFP. Evoluția ridică posibilitatea ca anul 2026 să aducă noi recorduri termice, în contextul combinării fenomenului El Nino cu tendința globală de încălzire a planetei.
Mapamond
Actualul val de căldură care afectează Europa este doar „o repetiție generală” pentru ceea ce urmează în anii viitori, avertizează Organizația Mondială a Sănătății (OMS) Europa. Directorul regional al organizației, Hans Kluge, atrage atenția că verile viitoare vor fi mai dificile, pe fondul intensificării și frecvenței tot mai mari a fenomenelor extreme, relatează Agerpres.