Biblioteca pierduse urma copiei din 1902 a publicaţiei religioase Vartija, care apărea lunar.
Renault a declarat ca va dezvalui o versiune de productie a conceptului Megane Coupe in toamna acestui an. 
| VIDEO
Vremurile când implicarea preotului în viaţa cuplului se termina imediat după slujba de căsătorie s-au schimbat.
Comandantul armatei americane pentru operaţiunile din Irak şi Afganistan a demisionat.
Barack Obama a câştigat alegerile primare din Mississippi, victorie care îl aduce un pas mai aproape de învestitura democrată la preşedinţia Statelor Unite. Aceasta este cea de 44-a confruntare electorală între senatorul de Illinois şi rivala sa, Hillary Clinton.
Puţini sunt cei care bănuiesc că temutul terorist Osama Bin Laden (foto stânga), cel mai căutat om al planetei, are o pasiune ascunsă pentru fotbal. Alţi suporteri de lux ai „tunarilor“: Fidel Castro, Regina Elisabeta a II-a, Regele Olav al V-lea al Norvegiei, Kevin Costner, Paulo Coelho.
Muzica parca nici nu mai conteaza. Acum, la Eurovision este vorba despre extravaganta si spectacol. Daca anul trecut festivalul s-a aflat sub patronatul „Anului Egalitati Sanselor“, ai nostri nestiind nimic despre asta, 2008 se anunta ca fiind anul „Freakyvision“. VIDEOCLIPURI!
Campionatul Mondial de Formula 1 porneste la drum in acest sfarsit de saptamana, asa cum ne-a obisnuit in ultimele sezoane, cu Marele Premiu al Australiei de la Melbourne, grila numarand la fel ca in 2007 un numar de 22 de piloti. Vezi foto cu noii piloti din F1 
Sute de câini au luat parte la cel mai ciudat eveniment din lumea canină, desfăşurat în apropiere de capitala statului Nicaragua, Managua.
Azi în Timișoara
Marți, 30 iunie, puteți merge la teatru sau la expoziții.
Ştiri sportive
Un elev de la Liceul „Grigore Moisil” din Timișoara a câștigat bronzul la 100 m bras la Campionatul Național de Înot de la Reșița. El a obținut rezultate foarte bune și la etapa regională de la Oradea.
Ştiri din Timiș
Canicula afectează circulația tramvaielor din Timișoara. Din cauza temperaturilor de peste 60°C la nivelul șinelor, STPT menține restricțiile până miercuri după-amiază. Pe unele trasee, tramvaiele au fost înlocuite cu autobuze și microbuze. UPDATE. Opt tramvaie blocate la Spitalul de Copii. S-a topit cauciucul dintre șine
3
Eveniment
IGSU avertizează că scăldatul în locuri neamenajate poate avea consecințe tragice. În contextul caniculei, salvatorii recomandă prudență și respectarea regulilor de siguranță în apropierea apei.
România
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a stabilit obiectivele României pentru summitul NATO de la Ankara, unde va solicita consolidarea apărării pe Flancul Estic. Totodată, Consiliul a analizat situația ROMATSA, a aprobat suplimentarea contribuției la gruparea navală MCM BLACK SEA și a stabilit efectivele pentru misiunile internaționale din 2027.
2
Ştiri din Timiș
Cu prilejul hramului bisericii, la Parohia Timișoara Viile Fabric au fost înălțate rugăciuni pentru absolvenții care susțin Bacalaureatul, iar 95 de elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 7 „Sfânta Maria” au fost premiați pentru rezultatele deosebite la învățătură și purtare.
România
Traficul aerian din România ar putea fi blocat, după ce Curtea de Apel București a dispus suspendarea serviciilor de dirijare ale ROMATSA. Decizia nu este definitivă, iar regia a anunțat că o va ataca cu recurs.
Ştiri din Timiș
UAT MUNICIPIUL LUGOJ anunţă finalizarea proiectului
”CONSTRUIREA DE INSULE ECOLOGICE DIGITALIZATE LA NIVELUL
MUNICIPIULUI LUGOJ - ETAPA 1”, cod C3I1B0122000069