Parlamentul European face un pas important pentru salvarea fondurilor europene, votând prelungirea cu 18 luni a termenului de implementare a proiectelor prin Mecanismul de Redresare și Reziliență, creat pentru a face față efectelor pandemiei de Covid-19. România ar putea beneficia astfel de mai mult timp pentru finalizarea investițiilor esențiale.
Președintele american Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, au purtat luni o convorbire telefonică având ca scop „punerea capăt băii de sânge” din Ucraina, a declarat liderul de la Casa Albă. Putin s-a declarat dispus să colaboreze cu Ucraina la un memorandum pentru viitoarele negocieri de pace. La rândul său, Trump a afirmat că cele două părți „vor începe imediat negocierile pentru o încetare a focului”.
Tornade violente au lovit centrul Statelor Unite, provocând cel puțin 27 de decese în Kentucky și Missouri, în cursul zilelor de vineri și sâmbătă. Mii de locuințe au fost distruse, iar zeci de familii au fost nevoite să evacueze zona. Intervenția autorităților federale este îngreunată de lipsa de personal, cauzată de reducerile recente, potrivit Reuters și AP News.
Ştiri din Timiș
POLICLINICA BASTION SRL anunță demararea proiectului cu titlul „AVANTDIGI – Tehnologii Avansate pentru Digitalizare Medicală”, cod SMIS 362597, finanțat în cadrul Programului Regional Vest 2021–2027.
Eveniment
O femeie din Timișoara a fost oprită în trafic de un bărbat îmbrăcat în uniformă de polițist, care i-ar fi cerut 1.500 de lei pentru a nu-i reține permisul. Femeia a sunat la 112, iar după aproape trei luni de cercetări, polițiștii au identificat suspectul, un bărbat de 41 de ani, pe care l-au reținut pentru 24 de ore.
România
Șoferii din Timiș care pleacă la drum în țară trebuie să fie atenți la noile reguli pentru rovinietă. Din 1 octombrie 2026, tariful va ține cont și de norma de poluare a mașinii, taxa de pod de la Fetești va dispărea, iar pentru camioanele de peste 3,5 tone va intra în vigoare sistemul TollRo, cu plata în funcție de kilometrii parcurși.
Ştiri din Timiș
Radu Miruță spune că, dacă Guvernul Mureșan nu trece de Parlament, România are „două variante”: alegeri anticipate sau un guvern PSD-AUR. Ministrul USR acuză PSD că pregătește terenul pentru o astfel de alianță, însă USR nu o va vota oricum.
1
România
Un proiect de lege care prevede compensarea cu 80% a scutecelor pentru adulți destinate pacienților asigurați a primit aviz favorabil, în unanimitate, în Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaților. Inițiativa legislativă urmează să ajungă la vot în plen.
Sănătate
Arsurile în capul pieptului, senzația că alimentele sau acidul urcă din stomac și gustul acru sau amar în gură pot apărea după o masă copioasă. Însă, atunci când aceste simptome se repetă frecvent, ele pot fi asociate cu boala de reflux gastroesofagian, explică medicii Spitalului CFR Timișoara.
Ştiri din Timiș
Primele foraje pentru studiul geotehnic al noului stadion „Dan Păltinișanu” au început astăzi, 22 septembrie, pe amplasamentul fostei arene din Timișoara. Operațiunea este necesară pentru proiectarea stadionului și va dura aproximativ o săptămână, potrivit președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis.
3
Eveniment
Accident pe o stradă din Timișoara, marți, 22 septembrie. Un motociclist de 28 de ani a fost rănit după ce motocicleta pe care o conducea s-a ciocnit cu un autoturism. Tânărul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.