tion.ro Web analytics

Un seism extrem de puternic s-a produs vineri în Myanmar, fiind resimțit până în China și producând panică și la Bangkok, scrie Agerpres. UPDATE. Sunt raportate numeroase victime. UPDATE 2. Bilanț: cel puțin 140 de morți și 730 de răniți în Myanmar. Opt decese în Thailanda și peste 100 de dispăruți în Bangkok
Președintele rus Vladimir Putin a sugerat vineri plasarea Ucrainei sub o administrație de tranziție sub egida Organizației Națiunilor Unite (ONU), pentru a organiza alegeri prezidențiale în această țară, apoi negocieri în vederea unui acord de pace cu noile autorități, scrie Agerpres.

Capitală Culturală

Biblioteca Muzeului de Artă din Timișoara s-a îmbogățit cu peste 150 de publicații, printr-o donație din Londra
Muzeul Național de Artă Timișoara (MNArT) și-a îmbogățit biblioteca cu un fond generos de reviste de specialitate, donat de International Academic Projects (IAP) din Londra, UK, anunță managerul instituției timișorene, Filip Petcu. Publicațiile vor fi puse la dispoziția specialiștilor muzeului, dar și a cercetătorilor, restauratorilor, studenților în domeniul Artelor.

Eveniment

Viraj periculos pe Calea Circumvalațiunii. O femeie de 71 de ani a fost rănită
Un accident rutier produs pe Calea Circumvalațiunii din Timișoara s-a soldat cu rănirea unei femei de 71 de ani, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

România

Adina Szitar preia frâiele Inspectoratului de Stat în Construcții, cu susținerea USR
Adina Szitar, propunerea USR, a fost numită inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții. Arhitect și inginer civil, cu peste 20 de ani experiență în proiecte publice și private și cadru didactic la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Lugoj

Primăria Lugoj pregătește un nou plan pentru pajiștile orașului. Cetățenii pot trimite propuneri
Primăria Municipiului Lugoj a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru elaborarea unui proiect de hotărâre. Acesta vizează aprobarea Amenajamentului pastoral pentru pajiștile din oraș.

Ştiri din Timiș

Saci galbeni gratuiți pentru reciclare, distribuiți în Moșnița Nouă. Programul complet pe localități
Locuitorii din Moșnița Nouă vor primi gratuit saci galbeni pentru colectarea deșeurilor reciclabile, în cadrul unei acțiuni organizate de RETIM Ecologic Service, în colaborare cu administrația locală.

Ştiri din Timiș

De luna viitoare revin vaporașele pe Bega
Vaporașele de pe Bega revin pe traseu odată cu venirea primăverii. Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) anunță că transportul public pe apă va fi reluat din 1 aprilie. Înainte de redeschidere, între 28 și 31 martie, ambarcațiunile vor efectua probe funcționale și verificări tehnice. 1

Capitală Culturală

VIDEO. O seară romantică memorabilă. Peste 1.000 de timișoreni s-au bucurat de „Simfonia Iubirii”, cu Bogdan Costache, Paolo Spagnuolo și Gabriel Popescu
Arii celebre de operă, canțonete, valsuri, tango-uri, hituri și muzică din filme - toate, despre dragoste: un repertoriu romantic și colorat cu care s-au delectat, luni seara, aproape 1.400 de spectatori care au umplut până la ultimul loc sala Operei Naționale Române din Timișoara. Vedete evenimentului „Simfonia iubirii” au fost, indubitabil, carismaticul dirijor-violonist Bogdan Costache, tenorul italian Paolo Spagnuolo și Gabriel Popescu, copil-minune al muzicii de chitară clasică, alături de Orchestra di Teatro d’Opera Italiana, Orchestra Opera Vox, Baletul și Corul Opera Vox.

Ştiri din Timiș

FOTO. Investiție de peste 1 milion de lei pentru copii. Unde se deschide cel mai mare loc de joacă din zonă
Un nou spațiu modern dedicat copiilor va fi inaugurat în satul Cerneteaz, aparținător comunei Giarmata. Sâmbătă, 14 martie, de la ora 12, autoritățile locale invită locuitorii la deschiderea oficială a noului loc de joacă amenajat în Parcul Arteză, considerat cel mai mare și mai modern spațiu de acest tip din zonă.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici