Potrivit BBC, cel puțin trei copii au fost răniți în urma împușcăturilor. Incidentul a avut loc în jur de ora 9, marți.
Un suspect, minor, a fost reținut.
Școala din orașul Vantaa, situat lângă Helsinki, are circa 800 de elevi și 90 de angajați, potrivit datelor oficiale citate de presa internațională.
UPDATE. Un copil a murit
Un copil în vârstă de 12 ani, dintre cei trei împuşcaţi marţi, a murit, a anunţat poliţia, potrivit AGERPRES.
Suspectul, un minor în vârstă tot de 12 ani, a fost reţinut de poliţie în afara şcolii. Atât el, cât şi arma se află acum în custodia forţelor de ordine.
Potrivit poliţiei, este vorba despre o armă de mână, pentru care o rudă apropiată avea permis.
Toţi copiii implicaţi în incident aveau aceeași vârstă, 12 ani.
Trimite articolul
XCum se poate așa ceva? Că finlandezii sunt cei mai fericiți!
-
a vrut sa fura fericirea si de la altii… sa fie preafericit
Au vrut diversity. pe vremuri se zicea ca ungurii sunt niste finlandezi mai prosti. acum e invers.