Un tânăr pofticios s-a ales cu dosar penal după ce a furat dintr-un supermarket din Lugoj, județul Timiș... nouă ciocolate. Acesta a fost prins de agentul de pază, care a chemat jandarmii.
Tradiţionalul Târg de Crăciun de la Lugoj se va desfăşura, în acest an, în perioada 15-24 decembrie. În fiecare zi de la ora 11, unităţile de învăţământ din oraş vor prezenta programe artistice, pregătite cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
Corpul neînsufleţit al unui bărbat de 35 de ani din localitatea Lugoj, judeţul Timiş, a fost găsit spânzurat într-o anexă a locuinţei sale. Cadavrul a fost descoperit de un vecin care a anunaţat imediat poliţia.
În 1 octombrie a izbucnit primul incendiu la fosta groapă de gunoi din Lugoj. De atunci şi până în prezent au fost necesare nu mai puţin de 22 de intervenţii pentru stingerea incendiilor. În prezent, la fosta groapă de gunoi, măsurând 73.000 de metri pătrați, este asigurată pază permanentă, iar pentru gunoiul menajer este folosită o altă groapă... de împrumut.
170 de profesori şi elevi din Lugoj au fost recompensaţi recent în cadrul unei festivităţi de premiere, pentru rezultatele obţinute pe parcursul anului trecut, în cadrul olimpiadelor şi concursurilor şcolare. Suma alocată de autorităţi pentru „elitele” Lugojului, 35.500 lei.
Mâine, 17 noiembrie, Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Timişoara va organiza o nouă acţiune de donare de sânge în cadrul Spitalului Municipal Lugoj. Recoltările se vor realiza în saloanele de la etajul II ale secţiei Psihiatrie Femei.
„Când spunem că un profesor/ o şcoală este bun/ bună?” sunt numai două dintre întrebările la care au răspuns elevii Colegiului Tehnic ,, Valeriu Branişte” din Lugoj, de Ziua Mondială a Calităţii.
Un biciclist din Lugoj, judeţul Timiş, a ajuns la spital, miercuri, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un şofer în stare de ebrietate. Accidentul s-a produs după ce conducătorul auto nu i-a acordat prioritate de trecere biciclistului.
Începând de astăzi şi până duminică, 6 noiembrie, peste o mie de păsări au pus stăpânire pe Sala Sporturilor din Lugoj. O nouă ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Porumbei şi Păsări de Curte reuneşte crescători renumiţi din 4 ţări.
Lugojul va avea în această iarnă un patinoar artificial care va putea găzdui aproximativ 100 de iubitori ai acestui sport şi va avea o suprafaţă utilă de 600 mp. Acesta va funcţiona în perioada 10 decembrie – 1 martie dar autorităţile nu s-au decis încă asupra locaţiei unde va fi amplasat.
Turism
Oferta turistică a județului Județul Timiș a fost prezentată în aceste zile la ITB Berlin, cel mai mare târg de turism din lume. Vizitatorii au putut descoperi patrimoniul, experiențele urbane și gastronomia specifică Banatului.
România
În vreme ce taxele, impozitele și prețurile tot mai mari au adus într-un punct critic nivelul de trai al milioane de români contribuabili, iar firmele mici și PFA-urile se trezesc cu conturile blocate pentru câțiva lei neplătiți la ANAF, marii restanțieri acumulează nederanjați datorii de miliarde la buget și-și văd liniștiți de afaceri. FACIAS solicită autorităților clarificări pentru cele peste 11 miliarde de euro datorate statului român de societățile comerciale.
Ştiri din Timiș
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a discutat joi, 5 martie, în cadrul unei conferințe de presă la Primărie, despre viitorul Spitalului CFR Timișoara, dar și despre propunerea de creare a unui consorțiu care să unească spitalele din oraș sub o conducere comună. Edilul consideră că Spitalul CFR ar trebui să fuzioneze cu Spitalul Municipal, însă respinge în continuarea ideea concentrării managementului tuturor unităților medicale într-o singură structură.
1
Ştiri din Timiș
După ce Alfred Simonis s-a oferit să preia și să reabiliteze mai multe obiective nefinalizate de municipalitate, primarul Dominic Fritz respinge ideea și spune că demersul este unul „mai degrabă politic decât administrativ”. Edilul afirmă că județul ar trebui să se concentreze mai întâi pe propriile investiții și probleme.
10
Ştiri din Timiș
Fotbal, muzică live și întâlniri cu jucătorii. Duminică, de Ziua Internațională a Femeii, în Bastionul Maria Theresia va avea loc evenimentul „POLI în mijlocul orașului | Fotbal & Rock”, cu acces gratuit pentru public.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încă nu știe cum va arăta bugetul pe 2026. Deși impozitele locale cresc, alte modificări fiscale ar putea reduce veniturile orașului cu zeci de milioane de lei. În același timp, primarul Dominic Fritz anunță un an cu investiții majore și șantiere de peste 200 de milioane de euro.
1
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRẶVIŢA anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către ANMAP-DJM Timiș, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de transport verde – pistă de biciclete în comuna Dumbrăvița”, propus a fi amplasat în com. Dumbrăvița, propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841, jud. Timiș.