Pierdere de mii de lei pentru un contrabandist din Timiș. Bărbatul a fost oprit în trafic de polițiști, iar oamenii legii au găsit în ușile mașinii cu care se deplasa acesta aproape 8.000 de țigarete și 27 de litri de erbicit. „Gaura” se apropie de aproape 10.000 de lei.
Un cititor www.tion.ro susține că a surprins, joi după-amiază, o mică tornadă pe drumul care leagă Timişoara de Sânnicolau Mare. Acesta ne-a trimis pe adresa redacţiei mai multe fotografii în care se poate observa fenomenul.
 Reprezentanţii Aquatim spun că, în noaptea de miercuri spre joi, canalizarea oraşului a funcţionat, chiar dacă multe zone au fost inundate, dar că s-au înregistrat cantităţi uriaşe de apă, chiar şi de zece ori mai mari decât cele obişnuite şi că s-a depăşit, temporar, capacitatea de preluare a receptorilor de apă pluvială. „Niciunde în lume sistemele nu sunt dimensionate pentru condiții excepționale”, motivează directorul general al Aquatim, Ilie Vlaicu.
Ploaie, semafoare nefuncţionale, drumuri blocate, şoferi nervoşi şi claxoane îndelungi, joi dimineaţă, la Timişoara. Ploile care au inundat încă de miercuri seara mai multe zone din oraş continuă. Ne aflăm sub atenţionare meteorologică de cod galben. Timişorenii au stat cu orele în trafic când au ieşit din case în încercarea de a ajunge la lucru sau de a-şi duce copiii la şcoală. În multe zone s-a circulat bară la bară.
Problemele cu vremea continuă, la Timișoara. O stradă a fost blocată complet, iar un șantier a fost inundat din cauza vântului și a ploii, joi dimineață. De asemenea, noaptea trecută, pompierii au fost în alertă, iar colegii lor care erau liberi au fost și ei pe baricade. Au fost zeci de intervenții pe străzile blocate și în zonele inundate, însă vremea nu s-a dat bătută.
Utilizatorii drumului naţional care face legătura între Timişoara şi Vama Cenad trebuie să fie ghicitori pentru a şti dacă pot sau nu utiliza acest traseu. În cursul acestei săptămâni, la bariera de trecere peste calea ferată aflată lângă Parcul Industrial al Consiliului Judeţean și Flextronics cei de la CFR au lucrat la calea ferată. Problema este că instituţiile care ar fi trebuit să anunţe închiderea circulaţiei au făcut-o total aiurea.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 15 martie 2026, în Timișoara?
Duminică, 15 martie, continuă Târgul Imobiliar la Iulius Congress Hall. Mai puteți merge la ateliere, la film, la teatru sau la expoziții.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Studenții au protestat în Piața Victoriei din Timișoara împotriva reducerii finanțării educației
Studenți din mai multe organizații universitare au protestat sâmbătă seara, în Piața Victoriei, nemulțumiți de reducerea finanțării pentru educație și de modificările privind bursele și transportul feroviar. Manifestul a fost organizat de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), iar la acțiune s-au alăturat mai multe organizații studențești din oraș.

Eveniment

S-a prăbușit poarta peste el. Copil rănit grav pe un teren de fotbal din Cenad
Un băiat de 13 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit în zona capului de o poartă de fotbal. S-a desprins pe un teren din localitatea Cenad.

Târgul Imobiliar

FOTO. Vor scădea prețurile pe piața imobiliară? Verdict unanim al dezvoltatorilor și creditorilor la Târgul Imobiliar Timișoara
Sâmbătă, în cadrul primei zile la Târgul Imobiliar Timișoara, a avut loc un panel de discuții cu principalii oameni-cheie din dezvoltarea imobiliară din Timișoara. Cei prezenți au făcut o radiografie a pieței și au răspuns celor mai fierbinți teme pentru investitori. 2

Lugoj

Primarul Călin Dobra anunță reduceri de taxe la Lugoj. Impozitele pentru mijloacele de transport vor scădea
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a anunțat o serie de modificări privind impozitele și taxele locale, propuse în ședința Consiliului Local, ca urmare a schimbărilor aduse Codului fiscal al României de către Guvernul României.

Eveniment

Alertă la Hezeriș! Incendiu într-o hală de depozitare, stins de pompieri
Un incendiu a izbucnit într-o hală de aproximativ 100 mp din Hezeriș. Pompierii au intervenit cu 5 autospeciale și o ambulanță SMURD, iar incendiul a fost lichidat fără a se înregistra victime.

Ştiri din Timiș

La 35 de ani, luptă pentru a merge din nou. Un tânăr din Timișoara are nevoie de 75.000 de euro pentru o nouă șansă la independență
Adrian Pleșescu, un tânăr care odinioară visa „să mute munții din loc” duce astăzi o luptă grea pentru a-și recăpăta independența, după ce un accident rutier grav petrecut în urmă cu șase ani i-a schimbat complet viața. Mașina în care se afla a fost lovită de un tren în comuna Giroc și a stat o lună în comă.

Sănătate

Medicul Dorel Săndesc, condamnat la 1 an și 8 luni cu suspendare în dosarul accidentului mortal din 2018
Managerul Spitalului Județean din Timișoara, Dorel Săndesc, a fost condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă în dosarul accidentului rutier din 2018 în care o femeie a murit. Decizia a fost pronunțată pe 13 martie de Judecătoria Timișoara. 4

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici