A fost o dimineață grea pentru patru tineri cu vârste cuprinse între 25 și 26 de ani, din Timiș. Ei au fost luați pe sus din pat de mascați pentru că sunt suspectați că ar face parte dintr-o rețea de tâlhari și spărgători care opera pe raza județului. Ţinta lor preferată erau fermele, suspecţii neavând nicio problemă să bată chiar şi paznicii, dacă erau prinşi.
Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile de pe Aeroportul din Belgrad, miercuri dimineaţa, pe Aeroportul Internaţional Timişoara a aterizat un avion El Etihad Airlines, care venea de la Abu-Dhabi. Dacă ceaţa de pe aeroportul belgrădean nu se ridică şi alte curse ar putea ajunge la Timişoara.
Neatenţia la volan duce din nou la accidente. Două persoane au ajuns la spital, marţi, în urma unui accident rutier petrecut la intersecţia străzii Preyer cu strada Mangalia din Timişoara. Cele două persoane se aflau într-un taximetru care a fost lovit în plin de un alt autoturism şi răsturnat în urma impactului.
Jale mare în lumea rromilor din Timișoara. Ileana Cîrpaci, soția lui Gradu Cîrpaci, a fost prinsă de poliţişti și reținută pentru 24 de ore, luni, la Timișoara. Ea, împreună cu cei doi fii ai ei, era urmărită de poliție după ce a răpit o tânără de 14 ani şi a fost complice la violarea ei.
Incident şocant în faţa Prefecturii Timiş. Un bărbat din Moşniţa Nouă s-a îmbătat bine, iar apoi a încercat să îşi dea foc. Omul se pare că era nemulţumit de Guvernul Ponta.
Timişorenii şi arădenii care au visat să apară într-un film de lung metraj vor avea ocazia să fie distribuiţi ca figuranţi în următorul film al multipremiatei regizoare Anca Miruna Lăzărescu. Filmările la tragicomedia „La drum cu tata” vor începe în septembrie, iar figuranţii vor fi remuneraţi.
Două societăţi timişorene sunt principalele câştigătoare ale contractelor pentru paza loturilor de autostradă funcţionale pe A1. Compania de drumuri va plăti 4,5 milioane de lei pentru paza a 183 de kilometri de autostradă.
Firma Saturnus Finance SRL, acuzată de mai mulţi timişeni că dă ţepe sub forma unor împrumuturi, a intrat şi în vizorul poliţiştilor din Timiş. Mai mulţi clienţi ai firmei care au intrat în joc, dar nu au primit banii, au depus reclamaţii la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş.
Cătălin Moroşanu, cunoscut ca „Moartea din Carpaţi”, a fost în acest sfârşit de săptămână la adunarea tinerilor democrat-liberali de la Valea lui Liman, în Timiş. Deşi împarte pumni în K1, Moroşanu spune că e mult mai greu în politică...
Luna plină la perigeu, fenomenul cunoscut popular ca "Super Lună", când satelitul natural al Pământului s-a aflat la o depărtare de 356.896 de kilometri de Terra, a putut fi observat și pe cerul Timișoarei în noaptea de duminică spre luni.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 14 martie, începe Târgul Imobiliar Timișoara TIT 2026, ediția de primăvară, la Congress Hall. Mai puteți merge la diverse ateliere, la teatru, film sau la petreceri.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT), în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș (DSVSA) și Direcția de Sănătate Publică Timiș (DSP), sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează joi, 19 martie, de la ora 10, seminarul de informare cu tema „Reglementări actuale în domeniul sănătății publice și siguranței alimentelor”.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIA Timiș), în calitate de beneficiar, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, partener în proiectul „Rețea de Succes: Stimularea ocupării forței de muncă la nivelul județului Timiș” (ID 336348), anunță lansarea unui curs GRATUIT de Manager de Proiect, autorizat conform O.G. nr. 129/2000.
Capitală Culturală
Între 4 și 11 aprilie, la Timiișoara se va desfășura proiectul intitulat Musica Ricercata | DiVERDI, un „laborator științific și artistic construit în jurul ideii de autenticitate interpretativă și al cercetării documentare privind acordajul verdian”, anunță Filarmonica Banatul.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Singure sub soare”, o dramă germană ce urmărește patru generații de fete legate de aceeași fermă din regiunea Altmark și de poveștile care par să se repete peste timp.
Ştiri din Timiș
Astăzi, la Vila Internațional din Timișoara, președintele Consiliului Județean Timiș (CJT), Alfred Simonis, a prezentat în cadrul unei conferințe de presă planurile pentru clădirea cunoscută și ca fosta casă de protocol a lui Nicolae Ceaușescu. A fost emisă dispoziția oficială de expropriere a clădirii, ceea ce permite administrației județene să intre în imobil și să înceapă lucrările de inventariere și restaurare.
2
Lugoj
Un concert special, desfășurat într-un cadru neobișnuit, a adus muzica mai aproape de public la Judecătoria Lugoj. Evenimentul „Candlelight Concert – Armonii de primăvară” a transformat sala instituției într-un spațiu artistic intim, unde lumina lumânărilor și apropierea dintre artiști și spectatori au creat o atmosferă aparte.
Eveniment
Polițiștii din Jimbolia au organizat, în 12 martie, o amplă razie pentru menținerea ordinii și siguranței publice. Acțiunea s-a desfășurat în intervalul 7 – 14 și a mobilizat mai multe structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, dar și instituții de control din județul Timiș.