Ziua Marinei a fost sărbătorită, vineri, şi la Timişoara. În zona Podului Tinereţii a avut loc un ceremonial, s-a intonat imnul, a cântat fanfara militară şi s-a lansat la apă o ancoră de flori în memoria eroilor marinari, dar timişorenii au putut şi să înveţe să facă noduri marinăreşti şi să viziteze o expoziţie de navomodele. Viceprimarul Dan Diaconu a vorbit cu această ocazie despre vechile planuri ale primăriei de a cumpăra vaporaşe...
A fost din nou circ în centrul Timișoarei, miercuri seară. De data aceasta romii de pe strada Filaret Barbu au organizat o nuntă în stilul caracteristic. Muzica s-a auzit până departe, în Ibiza, acolo unde primarul Robu îşi petrece concediul. Edilul-şef le-a cerut autorităților să ia măsuri și să îi amendeze pe romii care își deranjează fără rușine vecinii. Iar poliţia a dat o amendă... cât o dedicaţie.
Cum autorităţile locale au fost criticate în ultima perioadă, la Timişoara, pentru lipsa de reacţie de care au dat dovadă în cazul nunţilor epatante organizate de reprezentanţii etniei rome care au tulburat în voie liniştea publică în centrul oraşului, trilurile muzicanţilor auzindu-se de la străzi distanţă de locul petrecerilor, primarul Nicolae Robu a cerut Poliţiei, miercuri, după încă o paranghelie, să intervină totuşi. Solicitarea a fost lansată pe Facebook...
Căldurile mari anunţate încă de zilele trecute au început să facă victime în Timișoara. Asta deşi în oraș sunt active punctele de prim ajutor, iar medicii vă recomandă să evitaţi să ieşiţi din casă în miezul zilei.

Ştiri din Timiș

Elevii intră în vacanța de toamnă. Când se întorc la școală și ce urmează în calendarul anului școlar
Elevii din Timiș și din întreaga țară sunt începând de astăzi, 24 octombrie, în prima vacanță din acest an școlar. Pauza durează până duminică, 1 noiembrie, iar cursurile vor fi reluate luni, 2 noiembrie, când începe al doilea modul al anului școlar 2026-2027.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 24 octombrie
Sâmbătă, 24 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 24 octombrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă, 24 octombrie, puteți merge la filme, concerte, festivaluri, spectacole și ateliere creative sau puteți vizita expozițiile deschise în oraș.

Capitală Culturală

Sunetul trandafirului: Francesco Filidei își pezintă muzica printre picturile lui Fikl
O seară în care muzica întâlnește arta vizuală, în cadrul ediției a XIII-a a Festivalului-Concurs Internațional „Remus Georgescu”, intitulată Enigmotion: Fikl Art Stage va fi scena pe care compozitorul și organistul italian Francesco Filidei își aduce propria creație în fața publicului timișorean.

Capitală Culturală

Noiembrie „patronat” de Freddie Mercury și Sfânta Cecilia, la Opera din Timișoara
Cel mai longeviv balet-rock din România, operă, operetă, balet clasic, musical, spectacole pentru copii și un recital dedicat Sfintei Cecilia, patroana spirituală a cântăreților, compozitorilor și a poeților: toate acestea alcătuiesc afișul lunii noiembrie, la Opera Națională Română din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Un nou centru de formare profesională a fost amenajat la Casa Maghiară din Timișoara
Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de modernizare și reamenajare. La parterul clădirii a fost amenajat Centrul Solution, un spațiu dedicat formării profesionale și dezvoltării competențelor.

Ştiri din Timiș

Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town.

Ştiri din Timiș

Cote adiționale la impozit și în 2027. Primăria așteaptă sugestiile cetățenilor
Primăria Timișoara începe pregătirile pentru stabilirea impozitelor și taxelor locale din 2027, iar timișorenii sunt invitați să propună cum ar putea fi justificate viitoarele cote adiționale. Acestea nu sunt însă o noutate: municipalitatea le aplică de mai mulți ani anumitor taxe și impozite, iar acum începe procedura pentru anul viitor. 8