Doar aproximativ 50 de persoane, membri ai organizațiilor Noua Dreaptă din Timișoara, București, Arad și Cluj-Napoca participă, sâmbătă seara, la tradiționalul marș anual împotriva "mafiei imobiliare țigănești".
Accident grav de circulaţie, vineri seara, pe bulevardul Liviu Rebreanu din Timişoara. Un BMW a intrat din plin într-un Volkswagen care a ieşit de pe strada Salcâmilor. Poliţiştii au stabilit că şoferul din BMW era băut şi a trecut pe culoarea roşie a semaforului.
Un tânăr de 24 de ani din Hunedoara, care a traversat strada fără să se asigure și prin loc nepermis, a fost lovit de un autoturism Opel pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara, miercuri seara.
Patru persoane, printre care și o femeie însărcinată, au ajuns la spital, miercuri după-amiaza, în urma unui accident între un Ford și un Fiat petrecut în zona Calea Buziașului. Din primele informații, accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate.
Incident şocant, marţi seara, pe aleea Hotinului din Timişoara. Şoferul unui Renault a trecut peste linia continuă de pe Calea Torontalului, a sărit peste bordură şi trotuar, iar apoi a lovit tot ce a prins în cale, în parcarea din faţa blocului în care locuieşte, inclusiv o ţeavă de gaz şi un Opel. Aventura bărbatului de 35 de ani s-a terminat după ce acesta a fost tras afară din maşină de şoferul autoturismului pe care îl lovise.
Descoperire neplăcută pentru un timișorean. Vrând să-şi astâmpere foamea, acesta a cumpărat o plăcintă cu mere de la un magazin de pe strada Daliei din Timişoara, dar a primit mai mult decât a comandat. Ei bine, bărbatul a primit şi supliment - mucegai la pachet… sau la… plăcintă…
Paul Mânzu, liderul grupării din dosarul prostituate pentru VIP-urile din Timişoara, a fost prins, luni după-amiază, la Bucureşti.
Final șocant în prima zi a manifestărilor de Ziua Timișoarei. Pompierii au intervenit în forță pe strada Alba Iulia, după ce au primit o alertă de incendiu care s-a dovedit a fi falsă. Din cauza agitației, un bătrân de 84 de ani ce locuia pe această stradă s-a speriat atât de tare încât a murit...
Șoferul unui BMW a ajuns la spital, sâmbătă, după ce s-a răsturnat cu mașina lângă localitatea Izvin, în județul Timiș. În accident au mai fost implicate și alte două mașini.
Camion incarcat cu pietris, rasturnat in sensul giratoriu de la urcarea pe autostrada Timisoara-Arad
Un camion încărcat cu pietriş s-a răsturnat, sâmbătă dimineaţa, în sensul giratoriu de la urcarea pe autostrada Timişoara-Arad. Şoferul susţine că a pierdut controlul camionului, după ce încărcătura a intrat în balans.
Turism
Cazare la 14 grade Celsius, coridoare întunecate, efecte sonore înfiorătoare și dușuri cu temporizator de 30 de secunde. Nu este scenariul unui film, ci oferta turistică a buncărului 10-Z din Brno, un fost adăpost antiatomic transformat în hostel și obiectiv turistic.
Azi în Timișoara
Duminică, alături de femeile prețioase din viața noastră, puteți participa la evenimente dedicate lor în oraș și nu numai.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au desfășurat, în noaptea de 6 spre 7 martie, o amplă razie pe raza de competență a subunității, atât în mediul urban, cât și în zonele rurale adiacente. Acțiunile au avut loc în intervalele orare 17–22, 23–05 și 04–08.
România
În 1964, un ilustru medic internist din București era condamnat la cinci ani de închisoare corecţională, trei ani de suspendare a drepturilor și confiscarea totală a averii: tablouri, monede din aur şi casa din Strada Nicolae Iorga din Capitală. După perioada petrecută în închisoare, medicul şi profesorul universitar Ioan Dumitrescu-Popovici a reuşit să fugă în Germania, unde şi-a schimbat numele în Johann Larsen. Patruzeci de ani le-a luat urmașilor să recupereze tablourile confiscate de Securitate, iar astăzi ele sunt scoase la licitație.
Ştiri din Timiș
Organizatorii Marșului pentru Viață anunță organizarea evenimentului la Timișoara în data de 28 martie, începând cu ora 11:30, punctul de întâlnire fiind în Parcul Carmen Sylva. Manifestarea se desfășoară sub tema „Legi pentru Viață și Familie” și își propune să aducă în atenția publică nevoia unor politici care să sprijine familia și natalitatea.
Ştiri din Timiș
Un caz cutremurător de pedofilie și pornografie infantilă șoca România în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre cetățeanul german Timur Ömür, în vârstă de 43 de ani, cercetat pentru abuzuri sexuale asupra a 36 de minore din România, care a fost pus în libertate după ce procurorii au „uitat” să solicite prelungirea măsurii arestului preventiv. După 4 ani de când a fost eliberat din arest preventiv, pedofilul nu este încă condamnat, iar letargia justiției din România îi crește, cu fiecare zi ce trece, șansa să scape nepedepsit pentru ororile comise.
3
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Capitală Culturală
Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu și Radu Paraschivescu vor fi prezenți la Bookfest Timișoara 2026, alături de numeroase alte personalități ale literaturii române. Asociația Editorilor din România (AER), organizatoarea evenimentului, a făcut astăzi publice coordonatele ediției și lista editurilor participante.