Accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Piața Mărăşti din Timișoara. Mai mulți tineri aflați într-o decapotabilă cu numere de Mehedinți au ajuns în scuarul din sensul giratoriu după ce șoferul nu a apucat să frâneze la timp.
Captură importantă de țigări de contrabandă a polițiștilor de frontieră, în județul Timiș. Oamenii legii au interceptat un transport ilegal în valoare de sute de mii de euro pe drumul care leagă Timișoara de Lugoj.
Șoferul unui BMW care participa la cursele ilegale ce se țin în fiecare weekend pe platforma Iveco, aflată în Calea Șagului, la ieșire din Timișoara, a fost grav rănit după ce s-a răsturnat cu mașina în câmp. Rănită a fost și prietena acestuia, care se afla cu el în autoturism.
Polițiștii de la Secția 4 Timișoara au descoperit o armă semiautomată pe bancheta din spate a unui autoturism, la ieșire din Timișoara, spre Săcălaz, joi seară. Aceștia realizau un control de rutină.
Un bărbat a fost prins de către doctori în timp ce încerca să sustragă bunuri dintr-un spital din Timișoara. Doctorii au chemat ajutorul polițiștilor, care l-au reținut pe acesta pentru 30 de zile.
Polițiștii timișoreni din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au reușit să trimită la închisoare un bărbat condamnat pentru trafic de migranți. Acesta a fost depistat în Timișoara miercuri.
Descoperire șocantă pentru polițiștii care investigau un furt din mașină, la Deta. Oamenii legii au aflat că hoțul care furase bani și bijuterii din autoturism era de fapt o fetiță de numai 11 ani.
Captură de țigări în trafic, în comuna Remetea Mare, lângă Timișoara. Polițiștii de la Rutieră au oprit în trafic un bărbat care avea mașina burdușită cu țigări de contrabandă.
Accident de circulație provocat de un șofer beat, între Sânpetru Mare și Periam. Un tânăr de 20 de ani și o fată de 17 au fost răniți după ce s-au dat cu mașina peste cap. De vină, spun polițiștii, este băiatul care s-a urcat băut la volan.
Un incediu a izbucnit marți dimineață la acoperișul unei hale, pe strada Măcinului din Timișoara. Unsprezece autospeciale ale ISU Banat au fost solicitate pentru a stinge flăcările.
Azi în Timișoara
Joi, 22 octombrie, puteți merge la film, teatru, festivaluri și expoziții sau puteți participa la evenimente dedicate muzicii jazz și culturii contemporane.
Capitală Culturală
Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) a început repetițiile pentru o nouă producție, un proiect de cercetare teatrală semnat de Elise Wilk și Clemens Bechtel, care explorează istoria instituției între anii 1953 și 1983, decenii în care comunitatea șvabilor din Banat și viața socială și culturală a Timișoarei suportau schimbări radicale.
Eveniment
Un motociclist de 19 ani a ajuns la spital, miercuri după-amiază, după ce s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil în zona pasajului Jiul din Timișoara, în timp ce încerca să evite o coliziune cu un autoturism.
Eveniment
Un nou dosar legat de Călin Georgescu a fost deschis de DIICOT, după ce un specialist ar fi fost angajat să verifice vila fostului candidat pentru eventuale dispozitive de supraveghere. Bărbatul a fost plasat sub control judiciar, iar Georgescu a fost audiat în dosar.
Ştiri din Timiș
STPT anunță rezultate financiare mai bune în primele nouă luni din 2026: cifra de afaceri a crescut cu 10,3%, iar profitul a ajuns la 6,19 milioane de lei, de aproape șapte ori peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, compania a parcurs mai mulți kilometri, cu un cost mai mic pe kilometru.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește un nou Plan de calitate a aerului, valabil până în 2030, și îl supune consultării publice înainte de aprobarea în Consiliul Local. Timișorenii pot trimite propuneri până pe 20 noiembrie, iar dezbaterea publică va avea loc pe 7 decembrie.
Ştiri din Timiș
Patronatele și sindicatele din Timiș acuză Primăria Timișoara că „refuză dialogul”, după ce două structuri de consultare aprobate de Consiliul Local au rămas inactive. Municipalitatea respinge acuzațiile și susține că preferă întâlniri punctuale, deschise tuturor organizațiilor.
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a agresat o persoană pentru a o împiedica să-și recupereze cei 5.600 de lei. Incidentul a avut loc în luna august, la Timișoara, iar victima a fost amenințată cu un cuțit și lovită, având nevoie de nouă zile de îngrijiri medicale.