O educatoare de la Grădinița cu program prelungit nr.23 Timișoara a pedepsit doi dintre copiii din grupă punându-le leucoplast pe gură, ca să tacă. Inspectoratul Școlar Timiș a deschis o anchetă în acest caz.
O firmă aflată la început de drum beneficiază mai greu de finanţări. O soluţie pentru tinerii patroni timişoreni ar putea fi programul "Antreprenor 2.0", un proiect implementat de Fundaţia Post-Privatizare şi partenerii săi, care îşi propune să dezvolte ecosistemul antreprenorial prin crearea unei reţele de antreprenori. Un număr de 24 de startup-uri vor beneficia de sprijin financiar din partea Fundaţiei. Sugestiile de îmbunătăţire a afacerilor vor fi gratuite!
O femeie a ajuns la spital, sâmbătă seara, în urma unui accident rutier care a avut loc la intersecția străzilor Circumvalațiunii cu Torontalului din Timișoara. În urma accidentului traficul în intersecția respectivă a fost îngreunat câteva zeci de minute.
Primarul Nicolae Robu a dezvăluit, recent, că  municipalitatea are de recuperat peste 45 de milioane de lei din concesiuni şi închirieri, cei mai mari datornici fiind administratorii de cimitire şi pieţe. Viceprimarul Traian Stoia susţine că s-a ajuns în această situaţie deoarece multe dintre contracte sunt făcute împotriva interesului Primăriei Timişoara.
Antonia, Guess Who, Corina, Raluka, X Avenue, Feli Donose, Silviu Pașca sunt doar câţiva dintre artiştii care vor urca sâmbătă, 9 martie, pe scena XLand Music Festival, cel mai mare eveniment de muzică comercială organizat până acum la Timişoara. Cititorii www.tion.ro pot câştiga, până în 9 martie, trei invitaţii de două persoane la cel mai tare eveniment muzical al începutului de an. 
O femeie a ajuns la spital, joi după-amiaza, după ce a fost lovită de un taximetru în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a petrecut în zona pieței Consiliul Europei din Timișoara, de lângă Iulius Mall. Potrivit polițiștilor, taximetristul consumase băuturi alcoolice.

Eveniment

Migranți ascunși în vegetație, găsiți cu ajutorul unei drone la granița cu Serbia
Polițiștii de frontieră din zona Deta au prins 11 cetățeni străini care au intrat ilegal în România dinspre Serbia. Aceștia au fost găsiți în apropierea localității Toager, în două grupuri, unul dintre ele fiind descoperit cu ajutorul unei drone.

Ştiri din Timiș

Povestea Olenei, refugiată din Ucraina care și-a deschis o croitorie la Timișoara și își crește singură cei cinci copii
O femeie din Ucraina, refugiată în România în urmă cu doi ani din cauza războiului, a reușit să își construiască un nou început la Timișoara. Olena este mamă singură, își crește cei cinci copii, a învățat limba română și și-a deschis propriul atelier de croitorie. Munca sa a fost apreciată și de clienți, care i-au acordat o diplomă în cadrul Proiectului „Șoimii Croitoriei”.

Ştiri din Timiș

Alfred Simonis a acceptat proiectele lui Ruben Lațcău pentru trafic
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, alături de alți reprezentanți ai administrației județene, s-a întâlnit joi, 29 octombrie, cu viceprimarul cu atribuții de primar al Timișoarei, Ruben Lațcău, și cu viceprimarul Paula Romocean, pentru a discuta despre proiectele de infrastructură din zona orașului. Printre propuneri se numără o nouă legătură rutieră cu pasaj suprateran peste Centura de Sud, în apropierea Drumului Boilor, prelungirea Bulevardului Sudului spre Giroc și găsirea unei soluții pentru parcarea de lângă Spitalul Județean.

Ştiri din Timiș

Încă 10 blocuri din Timișoara se reabilitează pe fonduri europene. A fost semnat primul contract
Primăria Timișoara începe o nouă rundă de reabilitare energetică a blocurilor, cu bani europeni. Zece blocuri, cu peste 800 de apartamente, vor fi renovate prin Programul Regional Vest 2021-2027, iar pentru primul dintre ele, din zona Dacia, a fost deja semnat contractul de finanțare.

Ştiri din Timiș

Colterm ar putea rămâne fără căldură în ianuarie sau februarie, dacă Guvernul nu intervine
Colterm se confruntă cu riscuri privind asigurarea gazului necesar producerii energiei termice, iar administratorul special al societății, Cristian Alexandru Amza, avertizează că, în lipsa unei intervenții a Guvernului, sistemele de termoficare din România ar putea ajunge să își oprească activitatea în ianuarie sau februarie. Avertismentul a fost făcut, joi, în ședința Colegiului Prefectural, desfășurată la Primăria Timișoara. Deocamdată, furnizarea căldurii este asigurată în oraș, cu excepția zonei Traian, unde sunt în desfășurare lucrări de reamenajare. 1

Mapamond

Ancheta privind moartea actriței Hayden Panettiere, încheiată. Poliția a stabilit că supradoza a fost accidentală
Ancheta privind moartea actriței și cântăreței americane Hayden Panettiere a fost încheiată, după ce autoritățile din Greenville, Carolina de Sud, au stabilit că decesul acesteia a fost accidental. Vedeta, cunoscută pentru rolurile din serialele „Heroes” și „Nashville”, a murit la vârsta de 36 de ani, în urma efectelor toxice ale unui amestec de substanțe, inclusiv fentanil, potrivit concluziilor medico-legale.

Ştiri din Timiș

Fosta președintă a Georgiei, Salomé Zourabichvili, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al UVT
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) îi va acorda miercuri, 4 noiembrie, titlul de Doctor Honoris Causa „In nomine libertatis” fostei președinte a Georgiei, Salomé Zourabichvili. Ceremonia va avea loc de la ora 18:00, în Aula Magna „Ioan Curea”, și va fi urmată de o discuție despre provocările cu care se confruntă democrațiile și apărarea valorilor europene.

Mapamond

Roverul Perseverance al NASA a detectat cele mai mici particule de praf observate până acum pe Marte
Roverul Perseverance al NASA a identificat pe Marte particule de praf ultrafine, cu dimensiuni de aproximativ 100 de nanometri, de circa 500 de ori mai subțiri decât un fir de păr uman. Descoperirea îi ajută pe cercetători să înțeleagă mai bine riscurile pe care praful marțian le-ar putea reprezenta pentru viitorii astronauți, relatează Agerpres, citând Reuters.