Magistraţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus trimiterea în judecată a lui Scumpea Stancu, liderul unei cunoscute familii de romi din Timişoara. Acesta este acuzat de tentativă de omor şi ultraj contra bunelor moravuri, după ce, la începutul lunii august, a lovit un alt rom cu toporul în cap şi a sărit cu toporul la un jandarm, care a fost nevoit să facă uz de armă.
Succesul seriei de filme Fast&Furious se va vedea vineri şi la Timişoara. Mai mulţi fani ai genului, ai maşinilor şi motocicletelor puternice, doresc organizarea, vineri seara, a unui marş în cinstea actorului Paul Walker, eroul seriei alături de Vin Diesel, decedat acum două zile în urma unui accident.
Luni dimineața se va deschide primul șantier arheologic în viitorul perimetru pietonal din centrul Timișoarei, în Piața Sf. Gheorghe, acolo unde excavatoarele au dat deja peste zidurile celei mai vechi biserici din Cetatea medievală. Biserică, moschee, depozit de pulbere, edificiul care a rezistat din secolul al XIV-lea până la începutul secolului XX, are o poveste fascinantă. Cercetarea va fi coordonată de prof.dr. Florin Drașovean și va lămuri aspecte încă neelucidate din istoria orașului în perioada ce se suprapune vieții acestei biserici.
Parada militară de 1 Decembrie, de pe bulevardul Revoluţiei din Timişoara, a strâns mulţi timişoreni dornici să vadă soldaţii şi tehnica de luptă. Sute de militari au defilat în faţa Palatului Administrativ, iar structurile din cadrul MApN, MAI sau SRI au prezentat tehnica de luptă din dotare. Elicopterele au survolat şi ele zona, oferind timişorenilor un spectacol aviatic de execepţie.
Numeroși locuitori din comuna Șag au participat, sâmbătă după-amiaza, la căminul cultural, la o dezbatere pe tema prospecţiunilor pentru gaze şi petrol ce urmează să se efectueze în localitatea de lângă Timişoara. Deşi la dezbatere au participat şi reprezentanţi ai firmei Prospecţiuni S.A, deţinută de cunoscutul om de afaceri Ovidiu Tender, aceştia nu au reuşit să îi convingă pe localnici că impactul explorărilor lor va fi unul minim.
La Timișoara are loc, sâmbătă  seara, prima audiție absolută a operei „Meșterul Manole", compusă de Josef Kappl pe un libret scris de Victor Cârcu. După nenumăratele atacuri și jigniri ale lui Nicu Covaci la adresa foștilor săi colegi din trupa Phoenix, mulți dintre cei care au urmărit conflictul se așteaptă la o reacție a celui care se pretinde a fi liderul legendarei formații. Kappl, însă, este decis să ignore orice referire a lui Nicu Covaci pe subiect: „nu mai vreau să aud acest nume", a declarat compozitorul.
Edilul-şef al Timişoarei, Nicolae Robu, se declară încântat de iniţiativa privind mărirea indemnizaţiilor primarilor, adoptată deja în Senat. Robu consideră că merită un salariu mai mare de 5.900 de lei şi este nemulţumit de cât încasează directorii societăţilor comerciale din subordinea consiliului local: prea mult, având în vedere situaţia în care se află unele dintre ele, spune primarul!
Se fac paşi importanţi pentru ca pacientul să nu-şi mai plătească din propriul buzunar medicamentele, faşele, seringile, atunci când se internează în spital, dar, se pare că, nu toate instituţiile sanitare sunt pentru completarea de către pacient a unei declaraţii, prin care bolnavul să spună câţi bani a scos din buzunar şi pentru ce în timpul internării. Spitalul Judeţean Timişoara nu numai că nu e de acord cu acest lucru, dar, comparativ cu celelalte unităţi sanitare din Timiş, are şi cea mai mare sumă de achitat către pacienţi – 897.448.09 lei.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 27 octombrie 2026, în Timișoara?
Marți puteți merge la mai multe expoziții.

România

SRI: Incendiul de la fabrica de armament Carfil din Brașov, un act de sabotaj coordonat de Rusia
Trei cetățeni străini sunt acuzați că ar fi participat la incendierea fabricii de armament Carfil din Brașov, în cadrul unei operațiuni coordonate de la Moscova. Doi dintre suspecți au fost arestați în Germania, iar al treilea a fost localizat în Polonia.

Ştiri din Timiș

A murit Traian Stoia, fost viceprimar al Timișoarei
Traian Stoia, fost viceprimar al municipiului Timișoara și fost consilier local din partea PSD, a încetat din viață luni dimineață, 26 octombrie, la vârsta de 82 de ani. 1

Ştiri din Timiș

Piața Mocioni, predată constructorului. Prima dată se verifică situația din subteran
Primăria Timișoara a predat amplasamentul pentru regenerarea zonei Piața Mocioni, însă lucrările nu încep imediat. În prima etapă vor fi verificate rețelele de utilități, după ce municipalitatea spune că a întâlnit în trecut diferențe între planurile existente și situația din teren.

Turism

Toamna are gust de trufe și vinuri locale. Experiențe gastronomice de descoperit în Ungaria, la doar câteva ore de Timișoara
De la excursii în pădure, în căutarea trufelor, până la degustări de vinuri în apropierea Lacului Balaton și plimbări cu bicicleta prin sate pitorești, Ungaria propune experiențe de toamnă pentru iubitorii de gastronomie și natură. Sfârșitul lunii octombrie și luna noiembrie sunt un prilej de a descoperi bucătăria locală, tradițiile rurale și regiunile viticole dincolo de traseele turistice obișnuite.

România

Admiterea la liceu 2027. Când se face repartizarea computerizată
Calendarul admiterii la liceu pentru anul școlar 2027-2028 a fost publicat în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, ierarhia județeană a absolvenților de clasa a VIII-a va fi publicată pe 9 iulie 2027, iar repartizarea computerizată va avea loc pe 22 iulie 2027.

Eveniment

Prins cu 207 km/h între Voiteg și Jebel! Șoferul a rămas fără permis pentru 120 de zile
Viteză extremă pe drumul dintre Voiteg și Jebel. Un bărbat de 41 de ani a fost înregistrat de radar cu 207 km/h, pe un sector unde limita este de 70 km/h. Acesta a rămas fără permis pentru patru luni. 1

Ştiri din Timiș

Petiție pentru un Revelion fără artificii în Timișoara. Se cere protecție pentru animale și oameni
SENS Timiș a lansat petiția „Revelion 2027: Fără artificii în Timișoara!”, prin care solicită Primăriei Municipiului Timișoara și Consiliului Local renunțarea la utilizarea articolelor pirotehnice care produc explozii și zgomot puternic în noaptea dintre 31 decembrie și 1 ianuarie. Campania de strângere a semnăturilor continuă până la finalul lunii octombrie. 10