Prima competiţie ecvestră a anului din zona Timişoarei a fost găzduită sâmbătă de manejul de la Herneacova. În prezenţa unui număr destul de mare de spectatori, în locaţia superbă aflată la 30 de kilometri de Timişoara a avut loc prima zi a Cupei Mărţişorului.
Explozie urmata de un incendiu intr-un imobil din Timisoara. Mai multe persoane, blocate in interior
O explozie urmată de un incendiu a avut loc, sâmbătă seara, într-un bloc din Timișoara. Potrivit pompierilor aflați la fața locului, mai multe persoane au rămas blocate în interiorul imobilului în care a avut loc deflagrația.
Piața Sf. Gheorghe este primul șantier din centrul Timișoarei care a primit avizul de descărcare arheologică pentru continuarea lucrărilor în zona cercetată. Și totuși, Comisia Națională, care a votat descărcarea de sarcină arheologică în baza raportului realizat de prof.dr. Florin Drașovean, nu a fost de-acord cu soluția propusă de proiectantul lucrării, conform căreia zidurile moscheii și cele ale bisericii iezuite urmau să fie reconstruite, cărămidă cu cărămidă, pe o fundație nouă, ci a cerut conservarea vestigiilor în sit, în structura originală. În Piața Sf. Gheorghe se va deschide, însă, un nou șantier arheologic, pe latura de sud.
La Timișoara rețeaua diplomatică, deja densă și chiar exotic populată, se îmbogățește cu un nou consulat onorific: cel al Republicii Coreea de Sud. Înființarea reprezentanței a fost deja aprobată de guvernul sud-coreean, dosarul aflându-se acum la Ministerul Afacerilor Externe român. A fost deja stabilit și cine este timișoreanul care va conduce consulatul onorific al Țării Dimineților Liniștite, la Timișoara.
Surpriză plăcută pentru zeci de șoferițe care au circulat sâmbătă prin Timișoara. Ele au fost trase pe dreapta de agenții de la rutieră, care le-au împărțit mărțișoare în loc de amenzi.
Dacă şi celelalte instituţii publice au fost refuzate, nici Primăria Timişoara nu va beneficia de abonamente TimPark gratuite. Primarul Nicolae Robu spune însă că municipalitatea va cumpăra de la societatea Drumuri Municipale un număr de abonamente de parcare pentru acei angajaţi ai instituţiei care fac muncă de teren.
Ziua de 1 Martie este aşteptată atât de către cei care confecţionează şi comercializează mărţişoare şi felicitări, cât şi de autorităţi, pentru că este o bună ocazie să adune bani în plus la buget. Străzile Timişoarei s-au umplut de mărţişoare în ultima săptămână, activitate din care primăria încasează circa 100.000 de lei, peste 22.000 de euro.
Viceprimarul Traian Stoia anunţă că de-acum înainte Primăria Timişoara va organiza lunar licitaţii pentru închirierea de spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă (SAD-uri) şi pentru vânzarea de spaţii. Până se vor termina sau vor fi ocupate toate spaţiile disponibile, bineînţeles. Câteva au fost scoase recent la licitaţie. Pentru un spaţiu de 93 mp de pe bulevardul Revoluţiei, de exemplu, se va plăti o chirie de 12.000 de euro pe lună, în timp ce pentru unul de 105 mp de pe Alba Iulia se va plăti 1.740 de euro, din spusele lui Stoia.
Scene spectaculoase, în această după-masă, pe malul canalului Bega. Voluntarii de la formațiunea SLAVO au pus la cale mai multe demonstrații cu ocazia Zilei Protecției Civile.
Și tramvaiele rămân în pană! La Timișoara, mai mulți bărbați au ajuns să împingă un mijloc de transport al RATT care s-a blocat pe linii și... nu mai pornea. Totul s-a întâmplat în Piața Bălcescu, chiar în mijlocul intersecției.
Azi în Timișoara
Luni, 26 octombrie, puteți merge la expoziții, concerte, recitaluri, întâlniri literare sau la o proiecție de animații stop-motion. Sunt programate și spectacole-lectură, conferințe și activități interactive.
Ştiri din Timiș
Trei scurtmetraje animate au fost realizate la Timișoara de 15 tineri, în cadrul atelierului AnimaDOK 4, care a combinat tehnicile tradiționale de animație stop-motion cu instrumentele bazate pe inteligență artificială. Proiectul organizat de Asociația Documentor a ajuns la finalul primei etape, iar filmele și decorurile create de participanți vor fi prezentate publicului și vor ajunge în școli.
Ştiri din Timiș
Timișoara City Marathon, organizat de Universitatea Politehnica Timișoara, a ajuns la cea de-a zecea ediție, cu un record de peste 2.000 de participanți din România și din alte 21 de țări. Competiția desfășurată în 2026 a adus laolaltă alergători de toate vârstele, de la copii și tineri până la sportivi de peste 60 de ani, într-un eveniment care a devenit o tradiție pentru comunitatea timișoreană.
România
MApN avertizează asupra unor postări alarmiste distribuite pe Facebook, care prezintă declarații mai vechi ale generalului Gheorghiță Vlad drept informații recente. Ministerul precizează că șeful Armatei Române nu a emis nicio „alertă națională” și recomandă cetățenilor să verifice informațiile din surse oficiale înainte de a le distribui.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 16 ani a fost rănit și transportat la spital, duminică după-amiază, în urma unui accident rutier produs în Dumbrăvița. Potrivit polițiștilor, adolescentul s-ar fi răsturnat cu motociclul în timp ce încerca să evite o coliziune cu un autoturism.
Capitală Culturală
Spectacolul „Derivat feminin: documentarea unei traume colective”, realizat de Miruna-Maria Conțiu și Lucas Neagu, abordează femicidul și violența de gen, inspirându-se din cazul studentei ucise la Timișoara în 2024. Prezentat la UPT Campus Creativ, proiectul subliniază importanța educației, empatiei și sprijinului pentru victime.
Ştiri din Timiș
„Este un curs strălucitor! a fost declarația făcută de prof.univ.dr. Christopher Teng din Statele Unite ale Americii, prezent la Centrul de formare OPHTACORE Timișoara, unde s-a desfășurat „Masterclass Internațional de Glaucom. Curs Avansat de Chirurgie Wetlab”, eveniment organizat sub egida Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Victor Babeș” Timișoara, în perioada 22-24 octombrie 2026.