Claxoane şi nervi întinşi la maximum în zona Fabricii de Bere din Timişoara, acolo unde, marţi noaptea, s-a închis strada Ştefan cel Mare. Deşi municipalitatea a avertizat şoferii să nu treacă prin zonă, lipsa rutelor alternative viabile a cauzat haos în trafic.
Accident spectaculos la Timişoara. Un şofer a ajuns la spital după ce a fost acroşat de o dubă şi a fost proiectat în doi copaci de pe marginea drumului.
Prefectul judeţului Timiş, Eugen Dogariu, susţine că Hotărârea Consiliului Local prin care firmele de tractări nu mai au voie să ridice maşini din parcările magazinelor din Timişoara şi care îi vizează direct pe Îngerii Galbeni, este în vigoare. Cu toate acestea, Prefectura Timiş va trimite o adresă Primăriei Timişoara şi consiliului local prin care va cere modificarea acesteia.
Duceau muncitori în Dubai și îi transformau în sclavi. Este povestea a trei români, şi a unui italian, care le-au promis unor conaționali locuri de muncă bine plătite în străinătate, însă ajunși acolo, muncitorii nu mai primeau niciun ban.
O avocată din Timişoara a fost prinsă de procurorii DNA în timp ce lua mită 12.000 de lei, de la un bărbat, într-un restaurant din oraş.
Intervenție întreruptă din start pentru un echipaj SMURD din Timișoara. Ambulanța a fost lovită în plin de un șofer neatent care nu i-a acordat prioritate și a ricoșat într-un taxi, pe bulevardul Republicii.
La condiţiile actuale de trafic din Timişoara, cu zona Michelangelo închisă pentru lucrări, cu centrul aflat într-un imens şantier şi alte restricţii pe cale să intre în vigoare pe strada Ştefan cel Mare, poliţiştii care dirijează circulaţia prin intersecţiile urbei fac mai mult rău decât bine. Este părerea primarului Nicolae Robu, care a afirmat, luni, că a solicitat Poliţiei să-şi retragă oamenii din intersecţii.
Violenţa în şcoli, deşi se încearcă atât de mult să fie combătută, tot apare, zi de zi. Luni, la Liceul Dositei Obradovici din Timişoara, un băiat şi o fată s-au luat la bătaie într-o pauză. Eleva a ajuns la spital după ce a fost lovită cu un scaun.
Simț civic deosebit din partea unei femei de 72 de ani. Bătrâna a găsit un potofel în care se aflau peste 3500 de lei și mai multe acte și, în loc să păstreze banii, a mers la poliție pentru a găsi proprietarul.
Urmărire prin grădini și peste garduri, noaptea trecută, la Săcălaz. Polițiștii au fost nevoiți să facă uz de armă pentru a pune mâna pe doi hoți care nu au vrut să se predea. Totul după ce oamenii legii au pus la cale un flagrant în localitate.
Azi în Timișoara
Duminică, 15 martie, continuă Târgul Imobiliar la Iulius Congress Hall. Mai puteți merge la ateliere, la film, la teatru sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
Studenți din mai multe organizații universitare au protestat sâmbătă seara, în Piața Victoriei, nemulțumiți de reducerea finanțării pentru educație și de modificările privind bursele și transportul feroviar. Manifestul a fost organizat de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), iar la acțiune s-au alăturat mai multe organizații studențești din oraș.
Eveniment
Un băiat de 13 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit în zona capului de o poartă de fotbal. S-a desprins pe un teren din localitatea Cenad.
Târgul Imobiliar
Sâmbătă, în cadrul primei zile la Târgul Imobiliar Timișoara, a avut loc un panel de discuții cu principalii oameni-cheie din dezvoltarea imobiliară din Timișoara. Cei prezenți au făcut o radiografie a pieței și au răspuns celor mai fierbinți teme pentru investitori.
2
Lugoj
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a anunțat o serie de modificări privind impozitele și taxele locale, propuse în ședința Consiliului Local, ca urmare a schimbărilor aduse Codului fiscal al României de către Guvernul României.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit într-o hală de aproximativ 100 mp din Hezeriș. Pompierii au intervenit cu 5 autospeciale și o ambulanță SMURD, iar incendiul a fost lichidat fără a se înregistra victime.
Ştiri din Timiș
Adrian Pleșescu, un tânăr care odinioară visa „să mute munții din loc” duce astăzi o luptă grea pentru a-și recăpăta independența, după ce un accident rutier grav petrecut în urmă cu șase ani i-a schimbat complet viața. Mașina în care se afla a fost lovită de un tren în comuna Giroc și a stat o lună în comă.