Polițiștii din Jimbolia au depistat în trafic un autoturism care figura ca fiind furat în luna decembrie, din Austria. Autoturismul marca Mercedes a fost indisponibilizat, iar cercetările continuă în acest caz pentru lămurirea situației.
Oraşul Jimbolia este unul dintre campionii judeţului în ceea ce priveşte scrierea şi câştigarea de proiecte finanţate din bani europeni. Doar în acest moment sunt în curs de derulare şase asemenea iniţiative, în valoare totală de zeci de milioane de lei.
Vineri, 14 septembrie 2012, se împlinesc cinci ani de la deschiderea Muzeului Presei Sever Bocu din Jimbolia.
Cea de-a XV-a ediţie a Zilelor Jimboliene va debuta la sfârşitul acestei săptămâni. Începând de vineri şi până duminică, jimbolienii vor avea parte de concursuri, spectacole, expoziţii şi demonstraţii în aer liber. Vezi programul manifestărilor.
Are probleme mari cu legea după ce s-a urcat la volan fără carnet şi băut. Este vorba despre un bărbat surprins de poliţişti în localitatea Jimbolia. Acesta a fost trimis în judecată zilele trecute.
Vineri, 27 iulie 2012, începând cu ora 22, Grasu XXL, DJ Optick şi Adrian Eftimie fac show. Jimbolia Music Festival va avea loc la ieşirea spre vamă pe DN59A, iar doritorii vor trebui să scoată din buzunar 15 lei. Două zile mai au de aşteptat iubitorii muzicii electronice.
Captură record la Balta Herișan, din Jimbolia, în dimineața zilei de Sfântul Ilie: un somn uriaș, cu o greutate de aproximativ 50 de kilograme și 2 metri lungime a fost capturat.
Cea de-a treia ediţie a JEMF – Jimbolia Electronic Music Festival – care ar fi trebuit să se desfăşoare în perioada 27 – 29 iulie , la ieşirea spre vama Jimbolia, într-o locaţie aflată lângă DN59A, va avea loc la Timişoara!
Campionatul de Automobilism Timiş a oprit sâmbătă, 23 iunie, la Jimbolia pentru runda cu numărul cinci din calendar. Timp de câteva ore întreaga atenţie a micuţului oraş de lângă graniţă a fost captată de competiţia auto.
Caravana campionatului judeţean de raliuri ajunge sâmbătă la Jimbolia pentru a 11-a ediţie a uneia dintre cele mai vechi întreceri din CAT. Etapa cu numărul cinci din actualul sezon nu este lipsită de tradiţionala probă pe iarbă.
Eveniment
Un bărbat a murit duminică seara, după ce a fost scos dintr-un lac din satul Soca, județul Timiș. UPDATE. Este vorba de un tânăr de 25 de ani
Turism
Turiștii pot vizita, din 1 august, Cetatea dacică Bănița, urmând un nou traseu tematic amenajat pentru a facilita orientarea și pentru a oferi informații utile pe parcursul vizitei. Proiectul este rezultatul colaborării dintre Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și mai multe instituții locale și județene.
România
Poliția Română avertizează asupra unei noi campanii de fraudă online în care infractorii folosesc în mod ilegal identitatea instituției pentru a convinge oamenii să plătească amenzi fictive și să își divulge datele personale sau bancare.
Ştiri din Timiș
A doua zi a evenimentului Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026 a adunat în oraș peste 40.000 de participanți. Concertele, spectacolele, instalațiile artistice, competițiile sportive și evenimentele culturale organizate în peste 30 de locații au animat Timișoara pe tot parcursul zilei.
3
Ştiri din Timiș
Asociația Reconstituiri Istorice Timișoara a anunțat că spectacolul „Schimbul de Gardă”, programat pentru duminică, 2 august, nu va mai avea loc. În schimb, membrii Regimentului de Gardă Timișoara îi invită pe timișoreni și turiști să participe luni, 3 august, de Ziua Timișoarei, la parada militară organizată în Piața Unirii, începând cu ora 10.
2
Eveniment
Un agent de pază a fost înjunghiat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timpul unui eveniment organizat pe stadionul din localitatea Igriș, județul Timiș. Polițiștii au identificat rapid doi suspecți care au fost duși la audieri.
1
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 1 august, au intrat în vigoare noile reguli privind accesul autovehiculelor de peste 3,5 tone în zonele cu restricții de tonaj din Timișoara. Transportatorii și operatorii economici care tranzitează orașul sau efectuează livrări trebuie să respecte noul regulament aprobat de Consiliul Local și, în funcție de tonaj și destinație, să obțină permise speciale de acces.