tion.ro Web analytics

Şcoala din Jebel va cere Inspectoratului Şcolar Timiş închiderea unităţii de învăţământ pentru o săptămână. „Este absurd să funcţioneze cu un efectiv de copii de nici 25%. Pe de altă parte nici părinţii nu sunt de condamnat că nu îi aduc la şcoală pe o asemenea vreme”, a spus primarul Sabin Bociu.
În urma controlului efectuat la o societate din Jebel, într-o magazie a fost identificată o armă pentru tir sportiv, calibru 5,5 mm, despre care deţinatorul acesteia, B. Graţian, de 34 de ani, din Jebel, a declarat că a împrumutat-o de la o altă persoană din aceeaşi localitate.
Un localnic din Jebel s-a gândit să facă rost de lemne pentru foc. A tăiat un stâlp de pe linia ferata Liebling-Jebel în 15 bucăţi, pe care le-a încărcat într-o căruţă. A fost surprins de oamenii legii şi s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat.
Un tânăr de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore după ce, fiind băut și fără a avea permis auto, a furat o mașină din Timișoara. Acesta a fost prezentat, joi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara unde procurorii au dispus cercetarea sa în stare de libertate.
Jebel este o comună din Timiş care numără aproximativ 4000 de suflete. Anul trecut, autorităţile locale au încercat o măsură de austeritate prin stigerea iluminatul stradal, între orele 24 şi 5 dimineaţa. Au revenit în câteva zile asupra acestei decizii, chiar dacă ar fi economisit lunar peste 100 de milioane. Şi asta pentru că, atunci cand se stinge lumina, hoţii işi fac de cap. Mai mult, aceştia au început să şi saboteze reţeaua de energie electrică.

Premieră națională la hipism, în acest weekend, în localitatea timișeană Jebel. La baza hipică din localitate se va desfășura prima ediție a cupei Steaua la echitație, disciplina voltije.

S-a tras linie la Cupa Primăverii la echitaţie după două zile pline de concursuri la Baza Hipică de la Jebel. Marea noutate prezentată bănăţenilor a fost fără îndoială concursul de voltije, o disciplină ce îmbină elementele de călărie cu cele de dans şi gimnastică.

Timişul va sărbători călare ziua internaţională a muncii, 1 Mai. Cupa Primăverii este competiţia ce va deschide la Baza Hipică Iarilo de la Jebel sezonul sportului ecvestru în judeţul Timiş. 

Ştiri din Timiș

„Un an atipic și dificil, dar cu rezultate foarte bune". Curtea de Apel Timișoara, în topul instanțelor din țară
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.

Sănătate

Schimbări la Centrul de Transfuzie din Timișoara. Program temporar redus pentru o nouă platformă informatică
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.

Mapamond

Iranul promite că nu va mai ataca vecinii: „Răspundem doar dacă suntem loviți primii”
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump. 2

Ştiri din Timiș

Serviciile pentru persoanele cu dizabilități, mutate într-un sediu modern din centrul Timișoarei
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.

Lugoj

Curățenia de primăvară începe la Lugoj. Program pentru colectarea deșeurilor vegetale pe domeniul public
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 7 martie
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 7 martie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.

România

Două sortimente de pâine, rechemate în magazin
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici