tion.ro Web analytics

În fiecare lună, Soarele și Luna se privesc față în față, sunt în opoziție perfectă, iar discul selenar se luminează complet. Așa se naște Luna Plină. Acum Luna se află în semnul Taur și Soarele în semnul Scorpion. Este momentul când ceea ce am început acum 6 luni la Lună Nouă în Taur prinde contur, iese la suprafață și ne arată dacă am fost în armonie cu intențiile noastre sau ne-am abătut de la drum.
Zodia Scorpion începe în data de 23 octombrie, odată cu intrarea Soarelui în constelația Scorpionului, moment în care natura intră în faza sa de transformare profundă. Scorpionul este un semn fix, de apă, simbol al renașterii, pasiunii și al profunzimii. Este guvernat de Pluton, planeta transformării și regenerării, dar și de Marte, planeta acțiunii și a forței interioare. Această dublă guvernare oferă Scorpionului intensitate, curaj și o putere emoțională remarcabilă. Cuvântul-cheie al zodiei este „a transforma”.
Între 22 octombrie și 10 decembrie, Neptun, planeta viselor, inspirației, spiritualității și a iluziei, își începe mișcarea aparent retrogradă în propriul său semn zodiacal, Pești. Este una dintre cele mai subtile, dar și mai profunde perioade ale anului. Neptun guvernează lumea nevăzută, intuiția, empatia, arta, credința, dar și confuzia, autoamăgirea și fuga de realitate. Când planeta Neptun retrogradează, perdeaua care separă visul de adevăr începe să se ridice.
Atunci când Luna și Soarele se unesc în același semn zodiacal se formează Luna Nouă. Acum suntem invitați să semănăm intenții, să plantăm sămânța unui nou început. Această Lună Nouă din 21 octombrie are loc în semnul Balanță și aduce în prim-plan tema relațiilor, armoniei, frumuseții, esteticului, diplomației, a căutării „echilibrului” între polarități.
În data de 7 octombrie are loc Luna Plină în semnul Berbecului, un eveniment astral de o intensitate aparte. Așa cum știm, fiecare Lună Plină marchează momentul culminant al unui ciclu început cu șase luni în urmă, la Luna Nouă din același semn zodiacal. La Luna Nouă în Berbec am plantat semințele unor intenții și dorințe. Iar acum, la Luna Plină în Berbec, culegem roadele fie că vorbim despre realizări, conștientizări sau lecții de viață.

Ştiri din Timiș

Parteneriat istoric în Timiș: Consiliul Județean cofinanțează investiții în 25 de localități
Pentru prima dată în istorie, Consiliul Județean Timiș semnează mai multe parteneriate de asociere cu diverse primării pentru a le susține investițiile.

Capitală Culturală

„Crăciunul lor în mâinile tale” revine cu o ediție caritabilă pentru sprijinirea familiilor vulnerabile
Proiectul caritabil „Crăciunul lor în mâinile tale” revine în această iarnă cu o nouă ediție, având ca obiectiv sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, în perioada sărbătorilor de Crăciun. Inițiativa a fost lansată în urmă cu peste 15 ani de o echipă de tineri voluntari și este susținută de Asociația ProgressOn Youth Power, alături de parteneri și colaboratori din comunitate.

România

Parlamentul a respins moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost respinsă, acesta supraviețuind astfel celei de-a cincea încercări.

Ştiri din Timiș

Lumină, colinde și bucurie. Târgul de Crăciun aduce magia sărbătorilor la Variaș
Târgul de Crăciun din comuna Variaș se deschide luni, 15 decembrie, marcând începutul unei perioade dedicate bucuriei sărbătorilor de iarnă. Evenimentul reunește locuitorii din Variaș, Gelu și Sânpetru Mic, într-un cadru festiv plin de lumină și emoție.

Turism

Banatul intră în cursa gastronomiei europene. Platformele culinare se pot înscrie la „Top Foodie Websites 2026”
Site-urile, blogurile și aplicațiile digitale cu profil gastronomic din Banat sunt invitate să reprezinte regiunea în competiția internațională „Top Foodie Websites 2026”, organizată de Institutul Internațional de Gastronomie, Artă, Cultură și Turism (IGCAT).

Ştiri din Timiș

Muzica devine speranță la Timișoara. Concert caritabil pentru recuperarea artistului Ciprian Balici
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, Universitatea Națională de Muzică București și Doomstriker România organizează marți, 16 decembrie, concertul caritabil „Lumina Sfântă din Noi”. Evenimentul are ca scop strângerea de fonduri pentru achiziționarea de proteze mioelectrice pentru Ciprian Balici, artist liric la Opera Națională Timișoara, care a suferit un accident grav în septembrie 2023.

Capitală Culturală

„Noi nu murim”. Concert comemorativ dedicat eroilor-martiri ai Revoluției, la Timișoara
Memorialul Revoluției din Timișoara organizează, joi, 18 decembrie, de la ora 18, primul concert dedicat eroilor-martiri ai Revoluției, intitulat „Noi nu murim”.

Ştiri din Timiș

„Sărbători la Timișoara, acum un secol”, temă de dialog la Muzeul Apei alături de istoricul Adrian Cioroianu
Muzeul Apei din Timișoara găzduiește marți, 16 decembrie, de la ora 11, o întâlnire culturală dedicată istoriei și memoriei orașului, organizată de Fundația Aquatim.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici