„Ce făcuși BAROSANE? Ți-au sigilat cotețul, «RASIȘTII» ăștia?”, este întrebarea pe care administratorii unei pagini de Facebook din Timișoara i-au transmis-o șoferului. Acesta se pare că ar fi parcat mașina aiurea în zona Căii Girocului și a încurcat circulația. A primit, însă, o pedeapsă pe care nu o va uita prea repede.
Incident grav, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe strada Andrei Șaguna din Timișoara. Un taximetrist a fost înjunghiat în spate de un tânăr pe care îl luase în cursă. Atacatorul a fost prins la câteva străzi de la locul incidentului și le-a spus polițiștilor că a vrut să vadă cum este să omori un om.
Accident de circulație, în noaptea de joi spre vineri, pe drumul comunal care leagă localitățile timișene Tomnatic și Gottlob. Doi bărbați și-au pierdut viața după ce unul dintre ei a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina în parapetul de protecție al unui canal de colectare a apei pluviale.
Un copilaș de câteva luni, tratat pentru răceală, a murit în urmă cu aproximativ o lună la Spitalul „Louis Țurcanu” din Timișoara. Părinții au mers cu el la Urgențe, iar medicii au spus că e răcit. L-au trimis acasă cu tratament pentru răceală, însă câteva ore mai târziu părinții au ajuns din nou la spital, copilul simțindu-se tot mai rău. Doctorii n-au mai avut ce să-i facă. Părinții au depus o plângere la Parchet.
Accident grav de circulație, marți dimineață, pe drumul care leagă localitatea Variaș de Periam. Un biciclist și-a pierdut viața după ce s-a dezechilibrat din cauza unei rafale puternice de vânt și i-a tăiat calea unui autoturism care îl depășea. Victima nu a avut nicio șansă. Timișul se află sub avertizare de cod galben de vânt până la ora 15.
Ştiri din Timiș
Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură verde din Jimbolia, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și destinat realizării a aproximativ 14 kilometri de piste de biciclete, a intrat în atenția autorităților de control în urma unei sesizări din partea cetățenilor, fiind constatate abateri de la proiectul tehnic în timpul execuției.
Ştiri din Timiș
Autoritățile din comuna Ghiroda anunță măsuri mai dure pentru proprietarii de terenuri neîngrijite. Poliția Locală va intensifica, în perioada următoare, verificările pe raza localității, vizând identificarea terenurilor neigienizate sau lăsate în paragină.
Mapamond
Tipul de hantavirus depistat la unul dintre pasagerii de pe vasul de croazieră MV Hondius, care a fost evacuat în Africa de Sud, este virusul Andes, care se poate transmite de la om la om, potrivit Agerpres.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat astăzi bugetul Fondului de Întreținere, Înlocuire și Dezvoltare (FIID) pentru anul 2026, document care asigură finanțarea uneia dintre cele mai importante investiții de mediu din județ, și anume extinderea depozitului de deșeuri de la Ghizela prin construirea Celulei 3.
Lugoj
Podul de Fier din Lugoj intră într-o nouă etapă a lucrărilor de modernizare. Autoritățile locale au anunțat restricții majore de circulație începând din această săptămână.
Utile
Șoferii care tranzitează zona de sud a județului Timiș trebuie să se aștepte la restricții de circulație, după ce Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat, miercuri, 6 mai, lucrări de montare a parapetului pe DN 59.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința de plen de miercuri, bugetul pentru anul 2026, în valoare totală de 1,156 miliarde de lei, un buget construit în principal pe investiții și considerat de conducerea instituției drept unul dintre cele mai ambițioase din ultimii ani.
Ştiri din Timiș
Timișoara devine, din nou, scena afirmării tinerilor artiști, odată cu organizarea unei noi ediții a evenimentului FILOARTE. Inițiativa, coordonată de Clubul Lions Iris Timișoara în parteneriat cu Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, își propune să sprijine și să promoveze studenții talentați, oferindu-le vizibilitate în cadrul unei gale dedicate designului local.