Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a hotărât reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 42 de ani, suspectat de comiterea infracțiunii de omor și plasarea în arest preventiv pentru 30 de zile.
În urmă cu o zi, în timp ce se afla la o stână situată între localitățile Margina și Curtea, din județul Timiș, s-ar fi luat la ceartă cu un bărbat de 46 de ani. În urma altercației, suspectul i-ar fi aplicat victimei mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înțepător, iar ulterior i-ar fi secționat gâtul, provocându-i decesul.
După comiterea faptei, bărbatul a părăsit locul, însă a fost depistat la scurt timp de polițiștii din Lugoj, în apropierea localității Tapia.
Trupul victimei a fost găsit într-o anexă situată pe câmp, prezentând urme de violență.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
Xpai conform magistratilor csm trebuie sa se dea dovada de empatie