Mobilizare exemplară în rândurile celor care intervin pentru menținerea carantinei în Timișoara și localitățile limitrofe. Forțele de ordine vor acționa pentru menținerea carantinei atât în localități, cât și la intrarea în zona în care este restricționat accesul. Au fost chemate întăriri și de la Craiova. Coordonarea este asigurată de reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș.
Exerciții pentru intervenția la incendiu la Spitalul Județean din Timișoara. Vor dura mai multe zile
Desfășurare de forțe, luni, la Spitalul Județean din Timișoara. Cei de la ISU Banat desfășoară mai multe exerciții de intervenție la incendiu la unitatea sanitară. Simulările vor dura mai multe zile.
Oare nu trebuie să porți mască dacă participi la o adunare cu peste 100 de persoane? Asta lasă să se înțeleagă autoritățile care au supravegheat protestul „Fără Carantină”, desfășurat duminică în centrul Timișoarei. Totul, după ce la manifestarea la care au participat peste 100 de persoane au fost date numai cinci amenzi celor care nu au purtat mască. Minime!
Sănătate
Sezonul ambroziei a început, iar expunerea la polen poate provoca nu doar strănut, nas înfundat și probleme oculare, ci și simptome respiratorii la copiii sensibilizați. Medicii de la Compartimentul de Pneumologie Pediatrică din cadrul Clinicii de Pediatrie Bega Timișoara atrag atenția că sensibilizarea la alergenii de ambrozie poate apărea chiar și la copii cu vârste sub un an, iar în unele cazuri expunerea la polen poate declanșa simptome de astm alergic.
România
Fostul judecător Adrian Toni Neacșu critică decizia CCR prin care „amendamentul Fritz” a fost declarat constituțional. Acesta spune că vede două posibile explicații pentru hotărâre, dar se îndoiește de ambele.
1
Ştiri din Timiș
Legea integrității revine în Parlament după decizia Curții Constituționale a României (CCR), care a declarat neconstituționale unele dintre prevederile actului normativ. În schimb, amendamentul PSD care poate duce la încetarea mandatului unor aleși aflați în anumite situații de incompatibilitate sau conflict de interese, prevedere care îl poate afecta și pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a fost declarat constituțional.
3
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește modificări importante în rețeaua școlară, care vizează Liceele „Ion I.C. Brătianu” și „William Shakespeare”. Înainte de votul consilierilor locali, proiectul va fi dezbătut vineri, 21 august.
1
Ştiri din Timiș
MedLife aduce în România cea mai avansată tehnologie pentru analiza microbiomului intestinal uman procesarea integrala a probelor fiind realizată cu resurse proprii. Până astăzi probele pentru acest tip de analiză erau trimise către laboratoare din străinătate pentru secvențiere și interpretare.
Eveniment
O mașină de aproximativ 200.000 de euro, căutată de autoritățile din Elveția pentru confiscare, a fost oprită de polițiștii de frontieră pe A1, la ieșirea din Timișoara. La volan se afla un cetățean elvețian de 35 de ani, care le-a spus polițiștilor că nu știa că autoturismul era căutat.
Ştiri din Timiș
Toaletele publice din Timișoara continuă să fie o problemă, unele fiind nefuncționale și transformate în focare de infecție. Horticultura anunță că mai multe astfel de spații sunt incluse într-un program de curățenie.
3
Eveniment
Un polițist din Timișoara este vizat într-un dosar de furturi din locuințe, în care anchetatorii verifică dacă acesta i-ar fi ajutat pe membrii unei grupări suspectate că a dat mai multe spargeri. Marți, polițiștii au făcut 16 percheziții în județul Timiș, inclusiv la locuința agentului.