Crima petrecută la începutul săptămânii trecute, între migranți, în zona Gării de Nord din Timișoara, a determinat conducerea IPJ Timiș să declare obiectivul „zonă specială de siguranță publică”. Măsura a fost luată încă din 22 aprilie, însă a fost ținută în secret. Reprezentanții IPJ Timiș au comunicat informația de abia marți, 27 aprilie.
Verificări ale polițiștilor locali și ale inspectorilor OPC, la centrul comercial Galeria 1. Oamenii legii au controlat dacă firmele au acorduri de funcționare și dacă sunt respectate celelalte aspecte legale pentru activitatea de comerț. Polițiștii și cei de la OPC au întocmit, în total, 13 procese verbale.
Amendă de peste 1.300 de lei și permis suspendat pentru deputatul de Timiș Ben Oni Ardelean. Politicianul a fost sancționat de polițiștii de la rutieră din Capitală, după ce a fost depistat la volan cu o alcoolemie de 0.11 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat. „Voi face contestație, alcoolemia a fost dată de tratamentul pentru inimă”, a spus parlamentarul.
Urmărire a poliției finalizată cu accident pentru un tânăr în vârstă de 24 de ani, la Lugoj. El este cercetat penal după ce a urcat drogat la volanul mașinii furate de la tatăl său, iar apoi a încercat să scape de poliție pentru că nu avea permis de conducere. În timpul urmăririi, tânărul a lovit două mașini parcate și nu și-a mai putut continua goana.
Azi în Timișoara
Marți vă puteți bucura de mai multe expoziții.
Ştiri din Timiș
Deșeurile biodegradabile din piețele Timișoarei vor fi colectate separat și transformate în biogaz și fertilizator organic.
1
Ştiri din Timiș
Școala de Arte Timișoara anunță prima sesiune de înscrieri pentru anul școlar 2026 – 2027. Educație muzicală - instrumente sau canto, muzică laică sau religioasă; arte vizuale, dans, pedagogie artistică: orice talent, vocație, curiozitate sau pasiune artistică își poate găsi o cale bună în vastul program al Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Atenție însă: dacă la specializări precum cantori bisericești, introducere în cinematografie, balet sau instructori de dansuri populare locurile sunt nelimitate, la clasa de vioară sunt disponibile doar 4 locuri, la armonică sârbească - 6 locuri, la chitară - 8.
Mapamond
Donald Trump a lansat luni o nouă amenințare la adresa Omanului, aliat al Statelor Unite, pe fondul tensiunilor privind Strâmtoarea Ormuz și al negocierilor dintre Iran și Oman pentru reluarea transporturilor maritime.
Ştiri din Timiș
Viceprimarii USR ai Timișoarei, Ruben Lațcău și Paula Romocean, reacționează după decizia CCR privind Legea Integrității și situația mandatului primarului Dominic Fritz. Cei doi acuză PSD și instituțiile statului că încearcă să anuleze votul timișorenilor și transmit că USR va continua lupta politică și juridică pentru edilul Timișoarei.
4
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat, luni, după decizia Curții Constituționale privind Legea Integrității și prevederea care poate duce la încetarea mandatului primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Social-democratul susține că situația nu îl vizează exclusiv pe edilul timișorean și afirmă că aproximativ 50 de persoane s-ar afla în aceeași situație.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a DJ 595E, drumul care va lega Moșnița Veche de Centura de Sud a Timișoarei, pot începe după ce Consiliul Județean Timiș a predat luni amplasamentul constructorului. Tronsonul are aproximativ trei kilometri, iar lucrările au un termen de execuție de șase luni, după emiterea ordinului de începere.
Capitală Culturală
Timișoara se pregătește pentru patru zile de muzică, tradiții, gastronomie și întâlniri comunitare. Cea de-a XI-a ediție a Zilelor Culturii Maghiare se va desfășura între 24 și 27 septembrie, iar ediția din acest an aduce o premieră: Casa Maghiară, recent renovată, este inclusă pentru prima dată în programul festivalului.