Volum mare de muncă pentru polițiștii locali din Timișoara care verifică dacă bolnavii Covid respectă carantina. Oamenii legii vizitează cca. 1700 de oameni, iar în unele cazuri cumpără chiar și medicamente și alimente pentru aceștia. Primesc zilnic mesaje de mulțumire de la cei pe care i-au ajutat.
Circ în toată regula, luni dimineață, pe strada Dr. Grigore T. Popa din Timișoara. Un tânăr de 32 de ani a fost ridicat de poliție după ce a blocat circulația și a aruncat cu tomberoane după mașini. Individul a avariat două autoturisme. Totul a fost filmat cu o cameră de bord de un șofer aflat în trafic.
Căutările polițiștilor timișeni de la Serviciul de Investigații Criminale s-au terminat. Oamenii legii au reușit să dea de urma tânărului de 34 de ani suspectat că și-a ucis, vineri, mama. Tânărul fusese dat dispărut de atunci. UPDATE. Tânărul a recunoscut că și-a ucis mama. A fost plecat la Lugoj

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 aprilie 2026, în Timișoara?
Miercuri puteți vizita Târgul de Paște din centru și să mergeți la spectacole.

Ştiri din Timiș

Noua stradă de la ISHO, realizată ca obligație a dezvoltatorului, acceptată ca donație. De unde întârzierea de cinci ani
Deși a fost finalizată și recepționată de ani buni, strada construită de dezvoltatorul ISHO intră în patrimoniul Primăriei Timișoara de abia acum. Consilierii locali au aprobat donația de 8,2 milioane de lei, după ani de întârzieri și negocieri.

Ştiri din Timiș

FOTO. Sesiuni de instruire pentru gestionarea stresului și situațiilor de criză la Timișoara. Au participat 200 de de asistenți personali
Nu mai puțin de 828 de asistenți personali sunt activi în prezent în Timișoara, oferind sprijin zilnic persoanelor cu dizabilități sau afecțiuni medicale grave, care necesită îngrijire constantă. Aceștia asigură ajutor în activitățile de bază, de la igiena personală și deplasare, până la accesul la servicii și suport emoțional.

Lugoj

Podul de Fier din Lugoj, închis temporar pentru lucrări de evaluare. Urmează restricții și închidere totală după sărbători
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a anunțat, marți, închiderea temporară a Podului de Fier pentru desfășurarea unor lucrări necesare evaluării structurii de rezistență.

Eveniment

Mită oferită polițiștilor de un bărbat din Gătaia, prins beat și fără permis. A fost trimis în judecată
Un bărbat din Gătaia a fost trimis în judecată după ce, în noaptea de Revelion, a condus un autoturism marca „SEAT” fără permis și sub influența alcoolului, încercând totodată să ofere polițiștilor mită pentru a scăpa de amenzi. Analizele au arătat că șoferul avea o alcoolemie de peste 0,80 g/l în sânge.

Ştiri din Timiș

Copiii, invitați să descopere arta iconografiei la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara
Muzeul Satului Bănățean organizează, în preajma sărbătorii de Duminica Floriilor, un atelier special de pictură dedicat copiilor, intitulat „Micii Iconari”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 10:30, în hambarul muzeului de la Pădurea Verde. 1

România

Primăria Arad propune bilete cu 1 leu pentru transportul public, pe fondul scumpirii carburanților
Primăria Arad vrea să introducă un bilet de 1 leu, valabil 24 de ore, pentru toate mijloacele de transport public din oraș. Măsura vine într-o perioadă în care prețurile la benzină și motorină au tot crescut. 3

Lugoj

Lugojul înăsprește regulile pentru traficul greu. Măsuri pentru protejarea orașului și fluidizarea circulației
Primăria Municipiului Lugoj anunță implementarea unui nou regulament privind circulația vehiculelor de mare tonaj, considerat o prioritate în contextul în care actualele reglementări nu mai corespund realităților din teren. Măsurile ar putea intra în vigoare la jumătatea lunii aprilie.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici