Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Timișoara, sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au reținut trei bărbați pentru lipsire de libertate în mod ilegal. În fapt, aceștia au luat de pe o stradă din Timișoara un bărbat cu dizabilități și urmau să-l ducă la cerșit în Cluj. UPDATE. Cei trei bărbați, arestați preventiv
Ştiri din Timiș
Un elev din Timișoara a obținut o performanță de excepție la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI 2026), desfășurată în perioada 2–8 august, la Astana, în Republica Kazahstan.
Cinema
Recomandarea din această săptămână este „Monsters of God”, un documentar împărțit în cinci episoade care explorează lumea traficului ilegal cu reptile și oamenii care au contribuit la transformarea unei pasiuni de nișă într-o afacere clandestină cu ramificații internaționale.
Ştiri din Timiș
Un timișorean a primit premiul I la nivel național, la categoria „Părinte - agent al schimbării”, în cadrul celei de-a IX-a ediții a Galei Elevului Reprezentant, organizată de Consiliul Național al Elevilor.
Ştiri din Timiș
Lucrările la Arena „Eroii Timișoarei” din Calea Buziașului au ajuns la un stadiu de aproximativ 85%. Deși canicula a întrerupt temporar montarea acoperișului, constructorul estimează că stadionul ar putea fi recepționat înainte de termenul contractual din decembrie.
4
Eveniment
Patru mașini s-au accidentat vineri în zona Metro din Calea Șagului, traficul fiind afectat.
Eveniment
A vândut ani la rând anvelope, jante și piese auto în toată țara, însă fără să își autorizeze activitatea și fără să declare veniturile obținute. Acum, un bărbat din Timiș a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală, iar procurorii spun că prejudiciul adus statului depășește 150.000 de lei.
1
Eveniment
Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii din Timiș după ce ar fi transmis în direct, pe o platformă de socializare, videoclipuri cu conținut sexual explicit și acte de exhibiționism. Unele dintre transmisiuni au strâns peste 22.000 de spectatori, iar anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. UPDATE. Unul dintre suspecți, arestat pentru o lună
1
Eveniment
Cel puțin opt persoane au murit, iar alte cel puțin 15 au fost rănite în urma unui atac armat produs vineri într-un liceu din provincia Nonthaburi, la periferia Bangkokului. Potrivit Mediafax, care citează Reuters, autorul atacului era elev al școlii și și-ar fi ucis mai întâi bunicii, înainte de a deschide focul asupra profesorilor și colegilor.