Zilele de Paști aduc în Timișoara și Timiș o amplă mobilizare a forțelor de ordine. Peste 200 de polițiști, 150 de jandarmi, echipaje de pompieri și patrule de polițiști locali vor fi prezenți zilnic în teren pentru ca slujbele religioase, manifestările culturale și deplasările din aceste zile să se desfășoare în liniște și siguranță.
Accident fatal, miercuri seara, la Timișoara. Un bărbat de 37 de ani a căzut într-un bazin betonat inundat aflat pe un câmp. Din păcate, nu a supraviețuit impactului. Trupul victimei a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Timișoara pentru necropsie, în vederea clarificării cauzelor exacte ale decesului și pentru continuarea cercetărilor.
Pompierii din județul Timiș luptă cu flăcările pe o suprafață de peste 150 de hectare, mobilizând echipe de intervenție din mai multe localități pentru a limita extinderea incendiilor de vegetație și a proteja comunitățile afectate. Autoritățile fac apel la responsabilitate și respectarea legislației care interzice arderea miriștilor și a vegetației uscate, subliniind că nerespectarea acestora poate duce la sancțiuni severe, inclusiv amenzi de până la 100.000 de lei.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 28 februarie, puteți merge la târguri de Mărțișor, la film sau să vizitați expoziții.
Ştiri din Timiș
Sistemul imunitar este mecanismul prin care organismul se apără zilnic de infecții și dezechilibre. Mai jos găsești informații clare despre obiceiuri și alegeri naturale care pot sprijini acest proces.
Ştiri din Timiș
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) anunță că prof. univ. dr. ing. Viorel-Aurel Șerban, rector al instituției în perioada 2012–2020, a murit.
Mapamond
Un tramvai a deraiat și a lovit o clădire vineri în centrul orașului Milano, provocând moartea unei persoane și rănirea altor cel puțin 40 de persoane, potrivit Agerpres.
România
Guvernul a adoptat, vineri, ordonanța de urgență care prevede reduceri ale impozitelor locale pentru clădirile vechi, precum și diminuarea unor taxe și impozite locale pentru persoanele cu dizabilități și reprezentanții legali ai acestora, scrie Agerpres
6
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „The Secret Agent”, un thriller neo-noir care explorează tensiunile și fricile unei Brazilii aflate sub dictatura militară. Actorul din rolul principal, Wagner Moura, este primul actor brazilian care câștigă premiul pentru Cel mai bun actor la Cannes și la Globurile de Aur, dar și primul actor din țara sa care este nominalizat pentru aceeași categorie la premiile Oscar.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare și lărgire cu patru benzi a drumului județean DJ 692, care leagă Timișoara de comuna Sânandrei, au început astăzi, în cadrul unei vizite oficiale la amplasament, la care au participat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și primarul comunei Sânandrei, Claudiu Coman.
4
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune anularea datoriilor sub 40 de lei la bugetul local, motivând că recuperarea lor ar costa mai mult decât sumele datorate. Peste 3.000 de contribuabili figurează cu astfel de restanțe, în valoare totală de peste 55.000 de lei.
6