Verificările au fost desfășurate de polițiștii locali împreună cu angajați au primăriei și ai societății de ecarisaj. Polițiștii au desfășurat verificări în Calea Lipovei, Aradului și în Mehala, la proprietarii de câini persoane fizice și juridice. În urma controalelor, oamenii legii au dat patru amenzi în valoare totală de 11.100 lei.
„Au fost aplicate un număr de patru sancțiuni, în valoare totală de 11100 lei pentru lăsarea în libertate a animalelor de companie, nedeclararea câinilor periculoși și nerespectarea prevederilor legale privind sterilizarea patrupedelor, fapte prevăzute de Legea 61/1991, OG 55/2002, OUG 155/2001, unor posesori de câini de pe străzile Aleea Viilor și Armoniei. Au fost verificate și două societăți comerciale, de pe Aleea Viilor, din fața cărora au fost ridicați de către reprezentanții Danyflor doi câini, despre care reprezentanții firmelor au declarat că nu le aparțin, patrupedele pe care dețin fiind legate în interior și având documente pentru acestea”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Polițiștii spun că vor continua să organizeze astfel de controale și în celelalte zone din oraș.
Trimite articolul
XSa vina si in Dumbravita, la grajdurile de langa fabrica Bontimes!
Pe langa o herghelie de cai , proprietarul are si una de caini neinregistrati, de zici ca si-a facut propriul adapost de animale in centrul comunei!
Macar daca tot dau amenzi cei de la Politie sa-si faca norma rapind!
Ar fi un subiect interesant si pentru presa ” Herghelie si adapost de animale ilegal construite in centrul Dumbravitei!”
Politia locala din Dumbravita nu raspunde la nici o reclamatie deoarece sunt in relatii cordiale cu proprietarul de grajduri acesta fiind un bun amic al primarului Bugarin.
-
Un stol de caini o turma de caini, sau o cireada de caini, nu o herghelie de caini.
Numai caine sa nu fi in Romania.Daca nu te loveste cu piciorul.romanul, daca nu te otraveste atunci ai scapat dar ajungi la domnu’ comandant sef
Nu ma voi lega de pseudonimul folosit in comentariul tau, “gagarin”, ci doar de informatiile false pe care le scrii!
Cainii sunt inregistrati, cipati, sterilizati, si sunt bine ingrijiti.
De obicei cainii traiesc in haite, nu in “herghelii”, atunci cand se aduna necontrolat pe campurile din jurul orasului…
Iar herghelia de care amintesti este formata din 4(patru) cai frumosi, inregistrati, vaccinati, deparazitati anual, si care traiesc legal pe un teren privat, nu pe maidanul din fata casei dumitale, cetatean cinstit!
E posibil ca atunci cand am infiintat “herghelia” sa fi fost inaintea anului de “gratie” in care te-ai mutat in aceasta frumoasa localitate! 😉
-
Scuze de off topic, dar daca e cu capul in nori, ce sa-i faci? Poate ai infiintat “haita” de cai inainte de a junge el in Banat.
-
pai na… ia-ti herghelia si cainii si pleaca. nu te vrem aici.
Trebuie amendati la sange, ca sa simta gaura in buget. De asemenea se pot si confisca potaile, in acest mod proprietarii vor fi obligati sa-si gaseasca o ocupatie reala, nu sa…”plimbe ursul”.
As dori sa semnalez faptul ca în zona de Nord a orașului Timișoara, respectiv în capătul străzii HORIA HULUBEI exista un drum de tara care duce la o locație de unde ies mereu câini periculoși, care mârâie și cauta mâncare. Proprietar este domnul care se ocupa de administrarea locației, care am înțeles că tine de fostul liceu Agricol. Menționez ca nu este în regula sa ieșim mereu cu frică din casa, nici să primim musafiri, mai ales având în vedere că suntem intr-o zonă,,rezidențială ” a orașului. În urma ca vreo 2-3 ani, tatăl meu, acum decedat, a ajuns în stare de urgenta la spital, atacat de acești câini. Mereu se specifică faptul că sunt ridicati de hingheri, dar eu vad ca sunt tot mai mulți și sunt tot acolo. Vă rog să luați masuri, să stați de vorba cu administratorul de la locația respectiva, adică dacă dorește sa tina aceste animale, să-i tina închiși la el acasă sau să fie ridicati de hingheri. Nu vreau sa ne fie viata periclitata de acești câini, mai ales ca avem copii și bătrâni în familii. Va mulțumesc pentru răbdare și înțelegere și sper ca aceasta sesizare să fie făcută publică și rezolvată. Sau trebuie să facem alte demersuri, audiențe… ?
-
Asa e, nu e in regula sa primim musafiri. Aveti grija pe cine aduceti in casa.