Potrivit ISU Timiș, accidentul a avut loc în jurul orei 19:55. Șoferul a pierdut controlul mașinii, iar autoturismul a ieșit de pe șosea.
La fața locului au fost trimiși pompieri de la Detașamentul 2 Timișoara și două echipaje de ambulanță.
În mașină se aflau doi bărbați, ambii suferind mai multe răni.
Aceștia au fost transportați conștienți la spital pentru mai multe investigații.
UPDATE. Mașina a ajuns într-un canal de colectare a apei
Conform IPJ Timiș, un bărbat în vârstă de 30 de ani conducea „un autoturism pe DN 59B, dinspre localitatea Iohanisfeld către localitatea Foeni, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă prin partea stângă a sensului său de mers și s-a oprit într-un canal de colectare a apei”.
În urma accidentului, șoferul și un pasager, în vârstă de 25 de ani, au fost răniți și transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!