O femeie a fost ucisă duminică după-amiază într-un apartament dintr-un bloc situat pe strada Gheorghe Ranetti, numărul 47. Potrivit primelor informații, incidentul s-a produs în jurul orei 16.
Potrivit surselor Tion, femeia a fost înjunghiată de propriul fiu. Rănile suferite au fost extrem de grave, iar victima a murit.
După ce i-a tăiat gâtul, bărbatul a ieșit în fața blocului, unde a spart geamul ușii de la intrare și a aruncat cu bolovani în două mașini parcate, pe care le-a avariat.
Speriați de zgomot și de comportamentul agresiv al acestuia, vecinii au sunat la numărul de urgență 112. În urma intervenției autorităților, a fost descoperită și crima din apartament.
La fața locului au ajuns echipaje de poliție și criminaliști, care desfășoară cercetări pentru a stabili exact circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Conform surselor Tion, bărbatul are probleme psihice. De asemenea, acesta a fost rănit la mâini și a fost transportat la Spitalul Județean pentru îngrijiri medicale.
Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească toate detaliile cazului și măsurile care se impun.
Trimite articolul
XAr avea și probleme psihice criminalu
-
Era precizat acest lucru in articol. Nu mai este cazul sa repeti si tu precum un papagal. Sau poate esti analfabet functional, citesti un text dar nu intelegi nimic
-
E userist, pricepe sincopat și spre deloc.
-
A venit europa peste noi cu multă uie și le-a dat să tragă pe nas cat încape. Colcăie dă drogați oraşu si toată țara. De acuma or sa omoare și dă foame că să închid cotețele alea dă corporații nu numai dă drogangiți ce sunt.
-
Toată cloaca de drogați e cu “probleme psihiatrice” că s-au prăjit de la nas în sus. Fără milă pedeapsa capitală!@!!
-
Tu esti USR-istul de serviciu care vrea legalizarea drogurilor si nu ii place ca iasa prea mult in evidenta cat de malefice sunt. Daca vreti mai multe cazuri de acest gen trebuie sa votati USR.
-
-
Drogurile. Hai cu soroseala ca le legalizeaza pe toate.
-
Asta a adus haita şoroşilor în România: droguri și sărăcie și moarte. Afară cu ei !!!!!
-
Pentru droguri trebuie adusă înapoi pedeapsa cu moartea urgeeeeeent! La fel ca în state super civilizate ca Singapore, Dubai unde nu se face diferența între drogat și vânzător
-
Bruxelioții uieişti au umplut țara de droguri şi drogangii. Te cutremuri unde s-a ajuns.
-
@eva cea care a iesit din cuvantul domnului.
scrie clar ca are probleme psihice, ce droguri visezi?
-
viseaza elefantei roz…e de la praful de stranutat
-
-
Problemele psihice le-a avut de când a început să se creadă femeie și pisoi cu clopoței simultan, sau ?
Dumnezeu să o odihnească pe biata femeie!
Lazaret făcut din toți drogații odată. Testați la droguri obligatoriu toți din școli și multinaționale și speluncile alea de cluburi și scoși de tot dintre oameni.
-
S-a vrut să se facă acum câțiva ani dar au “renunțat” ca le crează “traume” la subiecți – drogatii adica !!! – și “ stigmatizează” familiile …… trebuie făcut acum de urgență!
a facut aia ceva clar ceva rau la fiul ei nu se face sa o omori de 8 martie
Pedeapsa cu moartea pentru TOȚI drogații!!!!!!
Ce tragedie …. ; sa-i trimită pachet legat la ursula & soros pe toți cei drogați ca ei au adus nenorocirea 🙁
unde duce ”tratamentul” prin integrarea persoanelor cu probleme grave in societate.
Informare pentru proshti:
-Drogurile se cultiva si se aduc in/din spatiul asiatic ex-sovietic si America de Sud.
Deci nici vorba sa fie de vina UE pentru asta. Ci Putin, Maduro, Columbia, Afganistan si Iran.
Dar voi o tineti cu: Batman-Batman si Ursus-Ursus.
-
Degeaba explici la niste analfabeti functionali. Probabil se uita toata ziua la Romania TV si Realitatea.
-
Nu ca tine la DILIU TV. In Olanda cum e cu drogurile? Sa fie la toti, ca sa fie fericiti.
-
da, se taie olandezii intre ei mai ceva ca gainile la abator
-
-
de ce era acasa daca avea probleme psihice?
trebuia inchis, un om asa periculos. E inadmisibil.
Uitati ce fac drogurile…. SPER SA SE MAI TREZEASCA UNII, PANA NU E PREA TARZIU SI PENTRU EI. Devin irecuperabili.
Problema cu drogurile afecteaza, din pacate, intreaga societate nu doar pe consumatori. Asta e cea mai mare problema, ca moroameni nevinovati, sufera o intreaga familie, comunitate, din cauza unor dependente.
DIN CAUZA LA USERU E PLIN SAGULUIDE DROGURI SI DROGATGI TOTI ISI EA REPTU NU DERANJAZA LA DILARI NUMA CA DE CE SE DA VOE CA NE OMOARA DROAGTI PE ULITZA JOS LGBTUSR
TREBUE SA AVEM INTELEGERE PENTRU CEI CU MINTEA RATACITA SI EI SUNT OAMENI IN SUFERINTA CINE STIE LA CE TORTURI SI CHINURI IL SUPUNEA FEMEIA AIA CA ALTFEL NU II FACEA RAU
clar omu era cu probleme dar chiar nu vad plusvaloarea unor astfel de stiri. Inainte de era internet se intamplau da nu auzeai de ele si nu te incarcai negativ. O gramada de stiri negative ca nu-ti mai vine sa citesti . Cred ca e momentul sa apara un app cu AI care sa-ti preia controlul telefonului si sa filterze automat lucruri ce nu te intereseaza gen stiri negative, lucruri care influenteaza negativ copii . Sant sigur ca mai e un pic si apare asa ceva.
Citesc si ma minunez de cata prostie mustesc comentariile. Mai cititi o data ca nu-i asa greu: o persoana cu probleme psihice face un gest extrem si un om isi pierde viata. Condoleante familiei. Probabil doar cei care au in familie persoane cu probleme psihice pot intelege cat e de dificil. Dar de ce sa fii atat de inuman si sa umplii sectiunea de comentarii de mizerii?