Incidentul s-a petrecut în 20 februarie 2022, iar cei doi agresori au fost prinși joi de polițiștii de la transporturi. Bărbatul și femeia, în vârstă de 39 și 28 de ani, au atacat victima în zona Gării de Nord și, prin amenințare, i-au furat 3000 de lei.
„În fapt, în data de 20.02.2022, în zona Gării de Nord din Timișoara, cei doi, prin amenințări cu acte de violență, ar fi deposedat un bărbat, de 45 de ani, de suma de 3.000 de lei. Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie calificată”, iar în cursul acestei zile, magistrații au dispus față de cei doi măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Polițiștii timișoreni continuă cercetările pentru a vedea dacă cei doi au mai comis sau nu și alte fapte.

Trimite articolul
XOra? putin diferit daca a fost miezul zilei, 8 seara sau 4 dimineata.
De unde’s?
-
Calea Sagului
-
Va multumesc foarte mult. Multa sanatate, spor in toate si saptamana buna sa aveti!
-
Dupa 2 saptamini pagubitul o sa isi mai vada banii la sfintu asteapta.
Zona garii esfe cea mai rau famata , nu din oras, ci din toata tara.
Iar stimabilii oameni ai legii de transporturi feroviare au o mare contributie la acest aspect.