tion.ro Web analytics

Bine de știu pentru vară… Dacă alegeți culoarea și zâmbetul să vă însoțească întreaga vară, vă îndemn să mai alegeți și câteva dintre principiile de susținere ale sănătății, propice acestei perioade.
Încântați-vă, în această vară, echilibrați-vă starea fizică și psihică, luați-vă timp pentru voi și pentru a trăi fiecare moment, fiecare zi în parte. Savurați o înghețată, plimbați-vă mult, iubiți viața, pe care - mereu să vă amintiți - că o priviți cu ”ramele de ochelari pline de culoare sau nu”, alese simplu, chiar de voi!
Asocierea alimentelor nu este o teorie, este o simplă artă, cu baze științifice. Tot ce este simplu pare a fi o provocare, în orice, la momentul actual, când totul este extreme de complicat! Asocierea alimentelor este ceva ce ține de biochimie și psihologie, iar o bună cunoaștere și aplicarea sa, poate să ajute în mod spectaculos digestia și starea de bine, în general.
Cerealele, atât de contestate în ultima periodă, datorită modificărilor genetice tot mai profunde, generând structuri depărtate mult de cele inițiale, sunt adulate de unii nutriționiști, fiind la baza piramidei trofice, iar de alți cercetători în domeniu, respinse și ”de temut pentru sănătate”. Este greu să acceptăm o dietă fără cereale, ce ne-am face fără ”pâinea noastră cea de toate zilele”, nu-i așa?! Dar, este bine să știm câte ceva din noutățile din domeniu, spre a găsi un optim echilibru realității, în ce privește consumul de cereale.
Dacă mă întrebați: „cum arată o masă perfecta, atât din punct de vedere nutrițional, cât și gustativ?”, am să vă spun că, o masă din fructe cu un pumn de nuci, este alegerea ideală! Creierul funcționează numai cu glucoză, fructele înseamnă mai ales glucoză în corp, iar digestia, absorbția și asimilarea necesită o infimă energie față de cea cheltuită pentru descompunerea altor alimente.
Cu cât veți mânca mai multe alimente în stare crudă, cu atât veți avea nevoie de mai puțină cantitate de mâncare!!! În loc de cantitate, alegem o hrană pentru calitate, iar, cu cât calitatea hranei este mai ridicată, cu atât ai nevoie de mai puțină cantitate!
Dacă în articolele anterioare am vorbit despre combinația proteinelor – atât cele de origine animală, cât și cele vegetale provenite din ciuperci -, astăzi vă scriu despre o altă categorie, ce conține informație de proteină de origine vegetală: „cu ce combinăm corect leguminoasele?”
Ciupercile nu sunt legume, ele fac parte din clasa fungilor, organisme care trăiesc pe copaci, frunze moarte sau pe sol. Au calitatea de a descompune și de a curăța mediul de toxine. Din cele mentionate anterior, se desprinde concluzia că ciupercile pot fi și prieteni, dar și dușmani de moarte ai omului. Mare atenție, trebuie știut că orice ciupercă poate fi toxică într-un anumit grad.
O masă corect formată, ce respectă proporția crudului și corecta asociere a nutrienților, ar trebui să ne facă a ne simți plini de energie, vitalizați și în niciun caz să ne îndemne la somn. Dacă ne este somn după masă, înseamnă că energia pe care o cheltuie organismul pentru digestie este mai mare decât cea pe care o aduce hrana, ca și aport de energie, înseamnă că anumite combinații fac digestia foarte greoaie și, în loc să ne hrănim cu nutrienți, noi ne luăm din vitalitate și energie. ”Dăm de lucru organismului nostru”, de parcă ”nu suntem cu el”, ci am fi ”împotriva lui”!
1. Un bun obicei pe care ar fi bine să-l deprindă copii este consumul la fiecare masă de legume, inclusiv al celor crude. Trucul constă în a găsi soluții de preparare care să le facă gustoase. Multe legume se gătesc îndelung și la servire le lipsește gustul. Morcovii cruzi, mazărea, felii subțiri de păstârnac (fierte în aburi), precum și pireul de cartofi, au gust dulce și sunt preferate de copii. Doar să le servim aceste soluții și să nu fim comozi, dându-le mâncăruri rafinate din magazine.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 12 decembrie 2025, în Timișoara?
Vineri puteți merge la proiecții,spectacole și petreceri.

Sănătate

Caz de lepră confirmat în România, alte trei suspiciuni sunt în curs de verificare
Ministerul Sănătății anunță că un caz de lepră (boala Hansen) a fost confirmat joi, 11 decembrie, iar alte trei persoane sunt evaluate clinic și microbiologic. Este vorba despre patru femei originare din Asia care lucrau ca maseuze la un salon din Cluj-Napoca. Activitatea spa-ului a fost suspendată până la finalizarea anchetei epidemiologice.

Capitală Culturală

Premiera care închide anul la Teatrul Național Timișoara: „Scriitoarea”, un spectacol despre granița fragilă dintre real și ficțiune
Teatrul Național din Timișoara încheie anul 2025 cu premiera spectacolului „Scriitoarea”, după Ella Hickson, în traducerea lui Radu Iacoban. Evenimentul va avea loc duminică, 28 decembrie, de la ora 19:00, la Atelierele „Fabrica de decoruri”.

Cinema

„Doamne, ce noroc” la Cinema Victoria. O după-amiază de comedie pentru mămici și bebelușii lor
#CineMami revine la Cinema Victoria cu comedia „Doamne, ce noroc”, regizată de Aziz Ansari. Mămicile, alături de bebelușii lor, sunt invitate la vizionarea filmului în condiții adaptate pentru cei mici.

Eveniment

FOTO. 1,5 tone de articole pirotehnice confiscate la un control în Ghiroda
Polițiștii timișeni au descoperit și confiscat 1,5 tone de articole pirotehnice, în urma unui control derulat într-un depozit al unei firme de curierat din Ghiroda. Inițial, intervenția a vizat verificarea unor colete suspecte, însă acțiunea s-a transformat rapid într-o captură de proporții.

Ştiri din Timiș

Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei: „O justiție capturată înseamnă o dreptate pentru cetățeni care nu mai vine”
Dezvăluirile din cel mai recent documentar Recorder au declanșat în țară un val de reacții. În acest context, viceprimarul Ruben Lațcău vorbește despre plângeri penale ale primăriei rămase nerezolvate și avertizează că o justiție capturată înseamnă o dreptate care nu mai ajunge la cetățeni, lansând totodată un apel la vigilență și implicare civică. 1

Ştiri din Timiș

ADR Vest lansează platforma care arată în timp real stadiul investițiilor europene din regiune
Proiectele europene din Regiunea Vest sunt, de acum, la un click distanță. La finalul unui an în care țintele de absorbție au fost depășite, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a lansat o platformă digitală care permite monitorizarea în timp real a investițiilor finanțate prin Programul Regional Vest.

Ştiri din Timiș

O absolventă a Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timișoara ajunge în semifinala „Vocea României”
Andreea Dobre, tânăra de 22 și absolventă a Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, s-a calificat în semifinala „Vocea României”. Parcursul ei din competiție a atras atenția atât a antrenorilor, cât și a publicului, datorită timbrului său puternic, a prezenței scenice și a maturității artistice formate în anii de studiu din Banat.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici