Bucureşti. Meciul Stelelor din baschetul masculin
românesc, All Star Game, va avea loc în 13
aprilie, la Bucureşti, în timp ce evenimentul
similar feminin, cu o săptămână mai
devreme, la Alexandria.
În prima partidă a celei de-a V-a ediţii a
Campionatului Judeţean de Handbals masculin, Potaisa
Turda a trecut de CSS Unirea la limită, scor 34-33.
Cluj-Napoca. “U”Jolidon mai are încă
o handbalistă convocată la naţională.
Este vorba despre pivotul Daniela Brînzan, care va
face parte din lotul lărgit al României,
informează site-ul oficial al clubului.
A venit şi prima înfrângere a lui
Călin Pop în calitate de antrenor principal al
echipei “U”Trustul, în deplasarea de la
Alexandria.
Cluj-Napoca. Duelul dintre „U”Mobitelco şi
CSU Asesoft a devenit unul dintre cele mai disputate din
campionat, de fiecare dată lăsându-se la
final cu atacuri din partea clubului ploieştean.
„În ultimii câţiva ani,
Cluj-Ploieşti are ceva special.
Cluj-Napoca. „U”Mobitelco se
pregăteşte de meciul cu CSU Asesoft
Ploieşti, care se va disputa
sâmbătătă. În acest sezon,
ploieştenii au ieşit învingători de
treo ori, de două oi în cupă şi o
dată la Cluj în turul campionatului.
Cluj-Napoca. “U”Mobitelco îşi
continuă parcursul fără greşeală
din acest retur de campionat, după ce aseară a
trecut de Cuadripol Braşov, scor 70-64. Cel mai bun
marcator pentru echipa antrenată de Tab Baldwin a fost
Bambale Osby, 13 (5 recuperări), urmat fiind de Gibson
12, Krstanovic 11, Cuic 10 (7 recuperări), Roberts 7,
Milacic 7 (6 pase decisive), Lăpuşte 6 (5
recuperări), Szijarto 4.
Cluj-Napoca. “U”Jolidon are într-un final
patru handbaliste chemate la lotul naţional. După
ce site-ul oficial al clubului anunţase ieri că
au sosit pe adresa clubului scrisori de convocare pentru
trei handbaliste şi una pentru kinetoterapeutul
echipei, tot ieri, s-a revenit asupra anunţului
făcut precizându-se că sunt de fapt patru
scrisori de convocare.
Cluj-Napoca. “U”Jolidon va beneficia de o
scurtă vacanţă între 23 februarie
şi 15 martie. Elevele antrenate de Gheorghe Covaciu
vor avea ultimul meci înainte de această
pauză pe data de 22 februarie în compania
formaţiei KZN Slatina, ocupanta ultimului loc în
clasament.
Cluj-Napoca. După ce au pierdut în primele
două partide ale returului de campionat,
baschetbalistele au reuşit să ia o gură de
aer.
România
În 1964, un ilustru medic internist din București era condamnat la cinci ani de închisoare corecţională, trei ani de suspendare a drepturilor și confiscarea totală a averii: tablouri, monede din aur şi casa din Strada Nicolae Iorga din Capitală. După perioada petrecută în închisoare, medicul şi profesorul universitar Ioan Dumitrescu-Popovici a reuşit să fugă în Germania, unde şi-a schimbat numele în Johann Larsen. Patruzeci de ani le-a luat urmașilor să recupereze tablourile confiscate de Securitate, iar astăzi ele sunt scoase la licitație.
Ştiri din Timiș
Organizatorii Marșului pentru Viață anunță organizarea evenimentului la Timișoara în data de 28 martie, începând cu ora 11:30, punctul de întâlnire fiind în Parcul Carmen Sylva. Manifestarea se desfășoară sub tema „Legi pentru Viață și Familie” și își propune să aducă în atenția publică nevoia unor politici care să sprijine familia și natalitatea.
Ştiri din Timiș
Un caz cutremurător de pedofilie și pornografie infantilă șoca România în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre cetățeanul german Timur Ömür, în vârstă de 43 de ani, cercetat pentru abuzuri sexuale asupra a 36 de minore din România, care a fost pus în libertate după ce procurorii au „uitat” să solicite prelungirea măsurii arestului preventiv. După 4 ani de când a fost eliberat din arest preventiv, pedofilul nu este încă condamnat, iar letargia justiției din România îi crește, cu fiecare zi ce trece, șansa să scape nepedepsit pentru ororile comise.
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Capitală Culturală
Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu și Radu Paraschivescu vor fi prezenți la Bookfest Timișoara 2026, alături de numeroase alte personalități ale literaturii române. Asociația Editorilor din România (AER), organizatoarea evenimentului, a făcut astăzi publice coordonatele ediției și lista editurilor participante.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
3
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.