Poliţiştii comunitari din Timişoara au
început să facă verificări
împreună cu liderii de sindicat ai
taximetriştilor. Ideea acestei colaborări a venit
chiar din partea sindicaliştilor, care s-au
arătat dornici să se implice în
acţiuni comune pentru eliminarea celor care
practică taximetria “la negru”.
Telenovela căutării antrenorului la FC
Timişoara s-a încheiat. După ce nu s-a
înţeles cu Matthaus, Munteanu sau Mathijsen,
conducerea clubului a bătut palma cu Ioan Ovidiu
Sabău, tehnician ce a fost la un pas să se
retragă din fotbal în cursul ultimelor
săptămâni.
Satul Covaci este cunoscut în ţară pentru
echipa de fotbal, care va juca din următorul sezon
competiţional în B2. Acum, aşezarea cu
circa 600 de suflete va fi cunoscută şi pentru un
festival extraordinar.
Gruparea Gloria Bistriţa intenţionează
să îi transfere pe fotbaliştii
împrumutaţi în returul campionatului
trecut de FC Timişoara la Gloria Buzău,
luându-se în calcul şi numirea ca antrenor
a lui Ioan Balaur, au declarat, pentru agenţia NewsIn,
surse apropiate echipei.
Alexandrina Hristov, Şuie Paparude, Silent Strike
& Dan Băsu, Shy Beatz, DJ Dox & Undoo şi
Popa Şapcă vor susţine un concert vineri
seară, la Grădina de Vară din
Timişoara, pentru a ajuta la deschiderea unui centru
gratuit de recuperare pentru persoanele cu probleme
locomotorii.
Ştiri din Timiș
Șoferii care circulă pe bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de joi, 23 iulie.
Ştiri din Timiș
Poiana Lupului din Gărâna devine, în perioada 24–26 iulie, punctul de întâlnire al iubitorilor de folk și muzică live. Festivalul Gărâna Folk revine cu ediția a 19-a și promite trei zile de concerte, activități în natură și momente dedicate comunității, într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Munții Banatului.
Ştiri din Timiș
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni de schimb valutar în agențiile companiei și se înscriu pe site-ul bsgexchange.ro.
Mapamond
Parlamentul Franței a adoptat o lege care interzice copiilor cu vârsta sub 15 ani să își creeze sau să dețină conturi pe rețelele sociale, precum TikTok, Instagram sau Snapchat. Dacă legea va trece și de controlul constituțional, Franța va deveni primul stat din Uniunea Europeană care introduce o astfel de interdicție, relatează The Guardian.
3
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că administrația județeană așteaptă de aproape o lună un răspuns din partea Primăriei Timișoara privind terenul pe care dorește să construiască o parcare în apropierea Spitalului Județean și a viitorului stadion. În schimb, primăria afirmă că răspunsul oficial este redactat și urmează să fie transmis.
1
Ştiri din Timiș
Traficul intens din sezonul estival aduce nu doar aglomerație pe drumurile naționale și autostrăzi, ci și o problemă tot mai vizibilă: cantitățile mari de deșeuri abandonate în parcări.