Agitaţie mare, sâmbătă dimineaţa, în zona podului din Badea Cârţan din Timişoara, unde, cu ocazia celei de-a 78-a aniversări a Zilei Protecţiei Civile, Formaţiunea de Intervenţie Rapidă SALVO din cadrul primăriei a desfăşurat un exerciţiu demonstrativ. A avut loc o simulare de explozie la o clădire din zonă, la care au participat şi locuitori din cartierul Fabric.
Explozie puternică la marginea Timișoarei, după ce o cantitate însemnată de propan a scăpat dintr-un rezervor din zonă. Flăcările ajung până la înălțimea de 4 metri și pot fi văzute de la câțiva kilometri. Din fericire totul a fost un scenariu al pompierilor, care au vrut să își testeze pregătirea pe teren într-o situație de urgență.
Timişorenii care vor să vadă de ce mijloace de intervenţie dispun pompierii sunt aşteptaţi marţi la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Banat”. Instituţia îşi va deschide porţile pentru publicul larg cu ocazia Zilei Protecţiei Civile din România.
Cu ocazia Zilei Protecţiei Civile, timişorenii vor putea asista, sâmbătă, pe malul canalului Bega, în zona Terasei Flora, la demonstraţii de dresaj cu câini folosiţi la operaţiunile de salvare, simularea unor acţiuni de salvare în diferite situaţii de urgenţă şi prezentarea de tehnici de acordare a primului ajutor.
Atmosferă de sărbătoare într-un decor feeric, plin de lumini, distracție și bucurie. La Muzeul Satului Bănățean de la Pădurea Verde s-a deschis, sâmbătă, de Moș Nicolae, Lights of the Village.
De unde vine denumirea de algebră? Dar cea de algoritm? Chiar dacă în viaţa de zi cu zi nu vedem formule matematice complexe pretutindeni, suntem înconjuraţi de ele. Algoritmii conduc în mod discret chiar şi cele mai obişnuite activităţi zilnice – ei stau în spatele reţelelor de socializare, a motoarelor de căutare, a aplicaţiilor pentru muzică, shopping sau transport şi nu numai. Fără contribuţiile matematicianului persan Muhammad ibn Musa Al-Khwarizmi am putea să nu fim aici. Până şi cuvântul „algoritm” provine dintr-o versiune latinizată a numelui lui Al-Khwarizmi. În plus, cuvântul „algebră” este derivat dintr-o parte a titlului celebrei sale cărţi „Kitab al-Mukhtasar fi Hisab al-Jabr wa’l-Muqabala”.
O tragedie s-a produs în satul Iosif din comuna Liebling, unde un bărbat de aproximativ 40 de ani a fost găsit mort în locuința sa. Pompierii Secției Deta, sosiți la fața locului, au identificat scăpări de gaz provenite de la un mijloc de încălzire improvizat.
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, invită publicul la spectacolul „Colind și bucurie”, programat pentru marți, 16 decembrie, de la ora 18, în sala festivă a instituției.
Un tânăr de 20 de ani a fost rănit și transportat la spital după ce mașina lui a lovit parapetul median pe DN 6, în apropiere de Timișoara. Poliția a deschis dosar penal.
1
Primăria Comunei Dumbrăvița a anunțat programul și restricțiile de funcționare la finalul anului, cu impact atât asupra activității casieriei, cât și asupra compartimentelor de taxe, impozite și urbanism.
Comunitatea italiană din Timișoara invită publicul la tradiționalul Concert de Crăciun, ediția 2025, programat pentru sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20, în elegantul decor al Bisericii Millennium.
Poliția Locală Moșnița Nouă avertizează cetățenii că noile reglementări privind articolele pirotehnice au intrat în vigoare încă din luna august și sunt considerabil mai stricte. Utilizarea, depozitarea și comercializarea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice pot atrage amenzi consistente sau chiar pedepse cu închisoarea.
4