Primăria Timișoara sărbătorește Ziua Europei în Piața Libertății, cu un concert susținut de trupa Kadebostany din Geneva, care va susține primul spectacol din Timișoara. Guillaume de Kadebostany este omul din spatele hiturilor „Castle in the Snow” și piesei „Crazy in Love”, folosită drept coloană sonoră pentru trailerul „50 Shades of Gray”.
Câteva sute de timișoreni au înfruntat ploaia de miercuri seară ca să se bucure de show-urile și concertele organizate de Ziua Europei, în Piața Libertății. Un spectacol de zile mari au dat dansatorii Ansamblului Timiș, cei ai Doinei Timișului, dar și formațiile etniilor din Banat. Trupe de dans din orașul de pe Bega au prezentat ”dansul bucuriei”, iar punctul culminant al serii a fost reprezentat de concertele susținute de Ricardo Caria, Lora și Andra.
Au început manifestările de Ziua Europei la Timișoara. În Piața Libertății a fost marcată nu numai Ziua Europei, ci și Ziua Independenței de Stat a României și Ziua Victoriei Națiunilor Unite în cel De-Al Doilea Război Mondial. Ceremonialul militar și religios din Piața Libertății a fost doar punctul de start al marcării acestor zile la Timișoara, manifestările urmând să continue până seara, când pe scenă va urca Andra.
Timișoara celebrează, miercuri, Ziua Europei. Oamenii sunt așteptați în Piața Libertății, dar și în Piața Sf. Gheorghe, la manifestările puse la cale de primărie. Va fi Dansul bucuriei, va fi o paradă a formațiilor artistice, vor fi demonstrații sportive și concerte, dar și spectacole de muzică populară. Andra închide sărbătoarea.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
1
Eveniment
O tânără de 25 de ani a fost rănită la braț în timp ce lucra la o presă din cadrul firmei Continental din Timișoara. Ea a fost transportată de urgență la spital. Poliția a deschis un dosar penal. UPDATE. Femeia se află în operație
3
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. De fiecare dată când intrăm într-un magazin și alegem un produs, rareori ne gândim la drumul pe care acesta l-a parcurs până acolo. Vedem o sticlă de detergent, o pereche de șosete, o jucărie sau un set de pahare și le percepem ca fiind parte dintr-un peisaj firesc. În realitate, fiecare dintre aceste obiecte a trecut printr-o decizie importantă luată într-un moment-cheie: achiziția en-gros. Comerțul engros este acel spațiu invizibil în care se nasc rafturile pline și unde emoția antreprenorială se împletește cu pragmatismul.
Eveniment
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric, marți dimineață, în Remetea Mare. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit producerea unor pagube mai mari.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara lansează „Timi”, un asistent digital cu inteligență artificială integrat în Contul Unic, care ajută cetățenii să găsească rapid informații, să facă programări și să trimită sesizări. Chatbotul funcționează 24/7, în orice limbă, folosind doar datele oficiale ale primăriei.
2