O jumătate de ducat de aur, din secolele XIII-XIV a fost descoperit de arheologii timișoreni joi, în Piața Unirii. Mult mai importantă pentru echipa coordonată de Alexandru Szentmiklosi este, însă, descoperirea turnului de apărare, precum și un zid cu două faze de refacere din Cetatea medievală.
Construcţia noului corp al Spitalului de Copii din Timişoara s-ar putea împiedica de un zid al vechii cetăţi a Timişoarei. Deocamdată s-au făcut demersurile necesare pentru a se face descărcarea arheologică, dar aprobarea de la Comisia Naţională de Arheologie nu a venit încă. Lucrările continuă pe un alt tronson.
Trei muncitori au ajuns în stare gravă la spital, după ce zidul unei case la care lucrau s-a prăbușit peste ei, vineri seara. Aceștia demolau anexa unei case din zona Piața Crucii din Timișoara când au fost prinși sub dărâmături.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole, expoziții și proiecții.
Eveniment
Intervenție miercuri seara pe Centura Lugojului în urma unui accident rutier. UPDATE. Șoferul încarcerat a murit
Capitală Culturală
Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara își invită publicul pe „Strada Fericirii 12A”. Spectacolul astfel intitulat este un proiect teatral cu o puternică dimensiune socială, realizat în cadrul proiectului european „FemminiCity – Orașe care susțin participarea femeilor la elaborarea politicilor”, anunță realizatorii.
Eveniment
Un accident a avut loc miercuri pe strada Mătăsarilor din Timișoara, fiind rănit un tânăr de 18 ani.
1
Eveniment
Un conflict izbucnit în urma unei tranzacții eșuate cu baloți de lucernă s-a transformat, marți după-amiază, într-o încăierare în toată regula, la ieșirea din localitatea Criciova. Cinci persoane au ajuns să aibă nevoie de îngrijiri medicale, iar trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.
1
Ştiri din Timiș
În urma unor acțiuni de control desfășurate marți, 20 ianuarie, de către comisarii de la Protecția Consumatorilor la restaurantele din Shopping City și Iulius Town, au fost aplicate sancțiuni consistente pentru neregulile grave descoperite.
2
Ştiri din Timiș
Uniunea Sârbilor din România organizează și în acest an un eveniment dedicat tradiționalei sărbători închinate Sfântului Sava, întemeietorul Bisericii și statalității sârbe și ocrotitorul școlilor sârbești din întreaga lume.