Peste 6000 de elevii din Timiş au rămas, miercuri, acasa din cauza gerului. Cursurile au fost întrerupte în 14 unităţi de învăţământ.
Miercuri la orele prânzului în regiunea Banatului nu erau drumuri închise. Din fericire nu a mai nins, iar şoselele naţionale deja curăţate nu au mai fost acoperite de zăpadă. Touşi, cei de la Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara rămân în alertă şi intervin acolo unde este nevoie.
Miercuri e zi de doliu national in Bulgaria: mai multe persoane si-au pierdut viata in urma ruperii barajului unui lac artificial in apropierea satului Biser. Tara vecina e si la cheremul ninsorilor si gerului!
În ciuda codului galben de ger care a fost instaurat în Timiș, proba practică a examenului auto se va relua, începând de miercuri.
Inspectoratul Şcolar Timiş a pus la dispoziţia părinţilor şi elevilor din judeţ un număr de telefon la care pot afla dacă apar dificultăţi în susţinerea cursurilor şi acestea se suspendă. Motivul îl reprezintă gerul şi zăpadă din ultima perioadă care a închis marţi 17 unităţi de învăţământ din judeţul Timiş.
Azi în Timișoara
Joi, 22 octombrie, puteți merge la film, teatru, festivaluri și expoziții sau puteți participa la evenimente dedicate muzicii jazz și culturii contemporane.
Capitală Culturală
Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) a început repetițiile pentru o nouă producție, un proiect de cercetare teatrală semnat de Elise Wilk și Clemens Bechtel, care explorează istoria instituției între anii 1953 și 1983, decenii în care comunitatea șvabilor din Banat și viața socială și culturală a Timișoarei suportau schimbări radicale.
Eveniment
Un motociclist de 19 ani a ajuns la spital, miercuri după-amiază, după ce s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil în zona pasajului Jiul din Timișoara, în timp ce încerca să evite o coliziune cu un autoturism.
Eveniment
Un nou dosar legat de Călin Georgescu a fost deschis de DIICOT, după ce un specialist ar fi fost angajat să verifice vila fostului candidat pentru eventuale dispozitive de supraveghere. Bărbatul a fost plasat sub control judiciar, iar Georgescu a fost audiat în dosar.
Ştiri din Timiș
STPT anunță rezultate financiare mai bune în primele nouă luni din 2026: cifra de afaceri a crescut cu 10,3%, iar profitul a ajuns la 6,19 milioane de lei, de aproape șapte ori peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, compania a parcurs mai mulți kilometri, cu un cost mai mic pe kilometru.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește un nou Plan de calitate a aerului, valabil până în 2030, și îl supune consultării publice înainte de aprobarea în Consiliul Local. Timișorenii pot trimite propuneri până pe 20 noiembrie, iar dezbaterea publică va avea loc pe 7 decembrie.
Ştiri din Timiș
Patronatele și sindicatele din Timiș acuză Primăria Timișoara că „refuză dialogul”, după ce două structuri de consultare aprobate de Consiliul Local au rămas inactive. Municipalitatea respinge acuzațiile și susține că preferă întâlniri punctuale, deschise tuturor organizațiilor.
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a agresat o persoană pentru a o împiedica să-și recupereze cei 5.600 de lei. Incidentul a avut loc în luna august, la Timișoara, iar victima a fost amenințată cu un cuțit și lovită, având nevoie de nouă zile de îngrijiri medicale.