Și în acest sfârșit de săptămână timișorenii au parte de câteva concerte și petreceri prin oraș. Mai mult, sâmbătă are loc deschiderea oficială a unui nou club, Epic Society, iar vineri Ștefan Stan se reîntoarce pe scena din Timișoara.
Sfârşitul de săptămână aduce în cluburile timişorene o sumedenie de concerte şi seturi, printre numele aflate pe afişele locaţiilor numărându-se Wanda Cojocaru, Alexandra Ungureanu & Crush, Raku, Storm Easy, Weekend Band şi britanicul Serum.
Sfârşit de săptămână încărcat de evenimente în Timiş. Dacă la Buziaş şi la Covaci timişenii îşi pot delecta papilele gustative la cea de-a treia ediţie a Festivalului Papricaşului, respectiv prima ediţie a Festivalului Papanaşilor, la Cenad cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Tamburaşilor va crea cu siguranţă bună dispoziţie.
În acest sfârşit de săptămână la Timişoara va fi raiul gospodinelor amatoare de făcut zacuscă şi compoturi! În mai multe locaţii se pregătesc numeroase evenimente de genul Roadele Toamnei. Legumele şi fructele româneşti vor fi prezente în mai multe locaţii din oraş, special pentru a se face aprovizionarea de toamnă.
Sfârşitul de săptămînă care se apropie este dominat de cea de-a şasea ediţie a festivalului internaţional Plai, ce se desfăşoară la Muzeul Satului Bănăţean de vineri până duminică. Printre celelalte acţiuni programate în cluburi se numără concerte cu Muneer & Friends, General Trix şi Mr. Meeble.
Eveniment
Un grav accident rutier a avut loc marți dimineață, 20 ianuarie, pe Centura municipiului Lugoj, soldat cu moartea unui bărbat. Incidentul s-a produs în jurul orei 07:45, moment în care autoritățile au fost alertate pentru a interveni de urgență.
Dialoguri Sănătoase
După sărbători sau după perioade încărcate profesional, mulți oameni își dau seama că au neglijat mișcarea. Reluarea activității fizice este esențială pentru sănătate, însă modul în care o facem contează la fel de mult ca intenția în sine. Revenirea bruscă la antrenamente intense poate duce la accidente musculare și articulare, de aceea este important să respectăm câteva principii simple.
Utile
Marți, 20 ianuarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Aurora Boreală a fost vizibilă în noaptea de 19 spre 20 ianuarie la Colonia Mică, în județul Timiș, un fenomen rar pentru această zonă. Cerul a fost luminat de nuanțe de verde, roșu, albastru și violet. Evenimentul a fost generat de activitatea solară intensă.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.