Vineri dimineață a început ședința în care se dezbate și se votează moțiunea de cenzură inițiată de PNL împotriva Guvernului Victor Ponta. La ședința de la Palatul Parlamentului participă 364 de senatori și deputați, dintr-un total de 554 de parlamentari.
Sunt deja câțiva ani de când polițiștii locali din Timișoara încearcă să obțină și ei o normă de hrană, niște bani de care beneficiază alți colegi de-ai lor din țară, pe când la noi acordarea unui asemenea ”supliment” a tot fost amânată până acum. Şi asta, pentru că se cerea mai bine de jumătate de milion de euro în plus, pe an, pentru personalul Poliţiei Locale. Un proiect de hotărâre pe această temă va fi supus la vot, marţi, în plenul consiliului local.
Imigranții europeni, rezidenți în Marea Britanie cu dreptul de a vota la alegerile parlamentare, nu vor avea voie să voteze la referendumul cu privire la apartenența Regatului Unit la Uniunea Europeană.
Zidul făcut de senatori în jurul lui Dan Şova i-a înfuriat pe unii timişoreni, aceştia lansând pe reţelele de socializare o chemare la protest.
Dan Şova a scăpat de arest, prin votul parlamenntarilor de miercuri. Un act care a generat reacţii la nivel naţional şi european. În urma acestui vot negativ al Senatului în ceea ce priveşte cererea DNA de reţinere a lui Dan Şova s-au cerut nenumărate acţiuni, inclusiv alegeri anticipate.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
5
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
5