59 de jurnalişti de specialitate din 25 de ţări, trei finaliste şi un singur premiu. Este vorba despre prestigioasa distincţie de World Car of the Year 2010. După ce în ianuarie juriul alegea trei mărci care să lupte în finala pentru titlu, iată că, în cadrul Salonului de la New York, câştigătoarea a fost anunţată.
Accident grav de circulaţie, duminică seara, la Biled. Două femei care se aflau într-un Volkswagen Polo au fost rănite, după ce maşina în care se aflau a fost lovită din spate de un camion MAN.
O femeie însărcinată a tras spaima vieții ei după ce a fost lovită din spate de o autoutilitară condusă de un turc. Accidentul s-a petrecut, sâmbătă după-amiază, la o trecere de cale ferată din zona localității Becicherecu Mic.
O femeie a ajuns la spital, sâmbătă după-amiaza, în urma unui accident rutier petrecut pe Calea Alexandru Ioan Cuza din Timişoara, drumul care duce de la Piaţa Mărăşti la Piaţa Consiliul Europei. Trei maşini au fost implicate în accidentul provocat se pare de un şofer care a întors peste linia continuă.
Accident la ieşirea din Timişoara, marţi dimineaţa, pe Calea Torontalului, nu departe de Aviaţia Utilitară. Un Volkswagen cu numere de Constanţa a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat în afara drumului. În maşină erau cinci persoane, iar trei dintre ele au ajuns la spital.
Ziua Internațională a Femeii, celebrată anual la 8 martie, este una dintre cele mai cunoscute sărbători dedicate femeilor din întreaga lume. Deși astăzi este asociată cu recunoașterea rolului femeilor în societate și cu gesturi simbolice de apreciere, originile acestei zile sunt mult mai vechi și sunt legate de evoluții istorice, sociale și politice.
Cazare la 14 grade Celsius, coridoare întunecate, efecte sonore înfiorătoare și dușuri cu temporizator de 30 de secunde. Nu este scenariul unui film, ci oferta turistică a buncărului 10-Z din Brno, un fost adăpost antiatomic transformat în hostel și obiectiv turistic.
Duminică, alături de femeile prețioase din viața noastră, puteți participa la evenimente dedicate lor în oraș și nu numai.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au desfășurat, în noaptea de 6 spre 7 martie, o amplă razie pe raza de competență a subunității, atât în mediul urban, cât și în zonele rurale adiacente. Acțiunile au avut loc în intervalele orare 17–22, 23–05 și 04–08.
În 1964, un ilustru medic internist din București era condamnat la cinci ani de închisoare corecţională, trei ani de suspendare a drepturilor și confiscarea totală a averii: tablouri, monede din aur şi casa din Strada Nicolae Iorga din Capitală. După perioada petrecută în închisoare, medicul şi profesorul universitar Ioan Dumitrescu-Popovici a reuşit să fugă în Germania, unde şi-a schimbat numele în Johann Larsen. Patruzeci de ani le-a luat urmașilor să recupereze tablourile confiscate de Securitate, iar astăzi ele sunt scoase la licitație.
Organizatorii Marșului pentru Viață anunță organizarea evenimentului la Timișoara în data de 28 martie, începând cu ora 11:30, punctul de întâlnire fiind în Parcul Carmen Sylva. Manifestarea se desfășoară sub tema „Legi pentru Viață și Familie” și își propune să aducă în atenția publică nevoia unor politici care să sprijine familia și natalitatea.
4
Un caz cutremurător de pedofilie și pornografie infantilă șoca România în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre cetățeanul german Timur Ömür, în vârstă de 43 de ani, cercetat pentru abuzuri sexuale asupra a 36 de minore din România, care a fost pus în libertate după ce procurorii au „uitat” să solicite prelungirea măsurii arestului preventiv. După 4 ani de când a fost eliberat din arest preventiv, pedofilul nu este încă condamnat, iar letargia justiției din România îi crește, cu fiecare zi ce trece, șansa să scape nepedepsit pentru ororile comise.
6
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.