În urmă cu o lună, Voichița Lăzureanu a fost schimbată din funcția de manager al Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara (spital aflat în prima linie în lupta cu Covid-19), fiind numită director medical. La începutul acestei săptămâni a fost schimbată și din funcția de director medical.
Au trecut două luni de când a fost confirmat primul caz de COVID-19 în Timișoara. O femeie de 38 de ani care s-a întors din Italia. După confirmare a fost transportată cu izoleta la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, locul unde până acum au fost vindecați aproape 500 de pacienți. Au trecut două luni, au fost emoții la primul caz, teamă de necunoscut...
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole, expoziții și proiecții.
Eveniment
Intervenție miercuri seara pe Centura Lugojului în urma unui accident rutier. UPDATE. Șoferul încarcerat a murit
Capitală Culturală
Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara își invită publicul pe „Strada Fericirii 12A”. Spectacolul astfel intitulat este un proiect teatral cu o puternică dimensiune socială, realizat în cadrul proiectului european „FemminiCity – Orașe care susțin participarea femeilor la elaborarea politicilor”, anunță realizatorii.
Eveniment
Un accident a avut loc miercuri pe strada Mătăsarilor din Timișoara, fiind rănit un tânăr de 18 ani.
1
Eveniment
Un conflict izbucnit în urma unei tranzacții eșuate cu baloți de lucernă s-a transformat, marți după-amiază, într-o încăierare în toată regula, la ieșirea din localitatea Criciova. Cinci persoane au ajuns să aibă nevoie de îngrijiri medicale, iar trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.
1
Ştiri din Timiș
În urma unor acțiuni de control desfășurate marți, 20 ianuarie, de către comisarii de la Protecția Consumatorilor la restaurantele din Shopping City și Iulius Town, au fost aplicate sancțiuni consistente pentru neregulile grave descoperite.
2
Ştiri din Timiș
Uniunea Sârbilor din România organizează și în acest an un eveniment dedicat tradiționalei sărbători închinate Sfântului Sava, întemeietorul Bisericii și statalității sârbe și ocrotitorul școlilor sârbești din întreaga lume.