Vladimir Putin a anunțat că va construi un pod între Rusia și Crimeea. Potrivit primelor estimări ale Guvernului rus, acest proiect va costa aproximativ 3 miliarde de dolari.
Peninsula separatistă Crimeea este, oficial, parte din Rusia. Tratatul de unificare al celor două state a fost semnat, marţi după-masă, de preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul separatiștilor de la Simferopol. Putin: „Nu vom lua alte teritorii”.
Mai multe publicaţii ruse relatează, marţi dimineaţa, că Transnistria a cerut alipirea la Rusia, la două zile de la referendumul din Crimeea, prin care peninsula a decretat, prin vot, că vrea să facă parte din Federaţia Rusă.
Parlamentul local din republica autonomă Crimeea, dominat de proruși, i-a cerut președintelui Vladimir Putin alipirea la Rusia, și dorește organizarea unui referendum pentru a valida această alipire.
Președintele rus, Vladimir Putin, este unul dintre nominalizații la Premiul Nobel pentru Pace în 2014, dar situația delicată din Ucraina va afecta, cel mai probabil, decizia juriului. În acest an un număr record de 278 de persoane și organizații se află pe lista candidaților la prestigioasele premii.
România
Părinții care aleg să se întoarcă la muncă înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului ar putea primi un sprijin financiar considerabil mai mare. Un proiect de lege depus în Parlament propune ca stimulentul de inserție să fie egal cu indemnizația pentru creșterea copilului la care ar fi avut dreptul părintele. În anumite cazuri, suma ar putea ajunge la 8.500 de lei lunar.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant în timp ce se pregătea să vândă aproximativ 500 de grame de cocaină, pentru 26.000 de euro. Acesta ar fi comercializat droguri de mare risc și în luna octombrie, în municipiul Turda, unde ar fi obținut 10.700 de lei din vânzări.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Banat a primit o nouă cisternă pentru transportul apei, cu o capacitate de 30.000 de litri. Este cea de-a treia cisternă recepționată de administrația județeană pentru pompierii timișeni, potrivit informațiilor transmise de Consiliul Județean Timiș. Achiziția a costat 483.000 de lei, fără TVA, și a fost finanțată din bugetul județului.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune două noi drumuri de legătură cu Giroc și Moșnița Nouă, pentru descongestionarea traficului metropolitan. Proiectele, care includ un pasaj peste Centura Sud și o bandă dedicată autobuzelor, ar urma să fie finanțate în cote egale de municipalitate și Consiliul Județean Timiș.
Ştiri din Timiș
Un nou centru de zi dedicat copiilor cu tulburări de comportament va fi înființat la Timișoara, printr-un proiect european în valoare de peste 5,5 milioane de lei. 60 de copii, atât din sistemul de protecție socială, cât și din comunitate, vor beneficia de evaluare psihologică și psihiatrică, consiliere, terapii și sprijin educațional. Centrul ar urma să devină funcțional în 2027.
Mapamond
Democrata Mihaela Pleșa, prima politiciană de origine română aleasă în Camera Reprezentanților din Texas, a câștigat al treilea mandat consecutiv, obținând 58% din voturile exprimate în Districtul 70. După victorie, politiciana în vârstă de 43 de ani a transmis un mesaj emoționant despre mama sa, care a fugit din România comunistă în căutarea libertății și a unei vieți mai bune în Statele Unite.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Primul an din viața unui copil este, pentru orice părinte, o lecție accelerată despre priorități.
Eveniment
Polițiștii au descins în patru județe din țară și în Austria, într-un dosar care vizează o grupare suspectată că fura și vindea artefacte arheologice. În urma celor 23 de percheziții, anchetatorii au ridicat 177 de monede, obiecte care ar putea fi de origine dacică, 10 detectoare de metale și alte bunuri. 12 persoane sunt cercetate în acest caz, iar patru dintre ele au fost plasate sub control judiciar.
1