ADVERTORIAL. Dezvoltatorul Vivalia va participa la Târgul Imobiliar Timișoara, cu cel mai nou ansamblu rezidențial al său. Vivalia Grand este ansamblul rezidențial unde, pe lângă spațiul de locuit aveți parte și de parcări subterane și supraterane, spații verzi, loc de joacă pentru copii, mini piațete pentru relaxare și promenadă și multe altele.
ADVERTORIAL. Conform analizelor imobiliare realizate de GFK România, pe al doilea trimestru din 2019, Timișoara se află pe locul trei la numărul de tranzacții rezidențiale, alături de București și Cluj. Aceste orașe reprezintă principalii poli de dezvoltare ai tării, puterea de cumpărare situându-se aici cu cel puțin 20% peste media la nivel de țară.
Timisoara este si va ramane un oras vector, un pol de dezvoltare durabila si calitativa. Doar in ultimii ani s-au alăturat mediului de business local companii de renume international, precum Microsoft sau Intel, ridicand astfel standardul de viata si posibilitatile de crestere ale clasei de mijloc timisorene. Vivalia, din postura de dezvoltator rezidential, raspunde acestor directii trasate de mediul socio-economic si propune tinerilor apartamente superioare, finisate premium, cu facilităti exclusiviste – un reper pentru generatii la rand.

Ştiri din Timiș

Un copil din Timiș are nevoie de ajutor! Mihăiță s-a născut cu doar 600 de grame și luptă pentru o viață normală
Mobilizare pentru Mihăiță, un băiețel de un an și două luni care are nevoie de terapii de recuperare pentru a putea duce o viață cât mai aproape de normalitate. Născut prematur sever, cu doar 600 de grame și șanse minime de supraviețuire, micuțul face în prezent patru ședințe de fizioterapie pe zi. Costurile tratamentelor ajung la aproximativ 17.000 de lei lunar. Pentru a-l sprijini, pe Stadionul C.S.O. din Făget a fost organizat recent un turneu caritabil de fotbal.

Lugoj

Primarul Călin Dobra vrea să interzică grădinile private pe spațiile dintre blocurile din Lugoj
Spațiile dintre blocurile din Lugoj ar putea fi reorganizate, iar grădinile amenajate de locatari pe domeniul public nu vor mai fi acceptate de administrația locală. Primarul Călin Dobra a anunțat că dorește ca aceste suprafețe să fie transformate în spații verzi accesibile tuturor locuitorilor, dar și în parcări, acolo unde configurația terenului permite.

Eveniment

VIDEO. Accident cu trei mașini implicate în Complexul Studențesc din Timișoara
Accident rutier în Complexul Studențesc din Timișoara, la intersecția străzii Cluj cu Bulevardul Victor Babeș. Trei autoturisme au fost implicate în coliziune, în condițiile în care semaforul funcționa pe galben intermitent. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Femei în funcții-cheie

Femei în funcții-cheie. Silvia Radoicovici: „Nu este o competiție între femei și bărbați”
Silvia Radoicovici este implicată de mai mulți ani în politică și administrație, după o perioadă în care a lucrat în antreprenoriat și apoi în educație. În 2024, numele ei s-a regăsit pe lista Alianței Timișoara Unită, din partea Partidului Mișcarea Populară (PMP) pentru Consiliul Local Timișoara.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 4 noiembrie
Miercuri, 4 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Ştiri din Timiș

Piaxo are planuri mărețe la Timișoara. Interviu cu CEO Ion Petic
Clarios, lider global în soluții avansate de stocare a energiei pentru sisteme de joasă tensiune, și Piaxo, companie românească de inginerie cu expertiză în domeniul automotive, își consolidează parteneriatul strategic în România pentru a susține inovația, colaborarea internațională și dezvoltarea soluțiilor de mobilitate ale viitorului. Prin acest parteneriat, echipele multidisciplinare de inginerie ale Piaxo din Timișoara lucrează alături de organizația tehnologică globală Clarios în proiecte complexe de dezvoltare, cele două companii păstrându-și independența și responsabilitățile distincte.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 4 noiembrie 2026, în Timișoara?
Miercuri, 4 noiembrie, puteți merge la teatru, balet, concerte, competiții și proiecții de film. Printre evenimentele zilei se numără și deschiderea Zilelor Culturii Sârbe.

Mapamond

Dominic Fritz îi solicită scuze publice liderei extremei drepte din Germania, după atacul la adresa românilor: „Cine pe cine exploatează aici?”
Schimb de replici între președintele USR, Dominic Fritz, și Alice Weidel, lidera partidului german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), după ce aceasta a acuzat imigranții români că „jefuiesc sistemul social” german. Primarul Timișoarei i-a răspuns printr-un mesaj video în limba germană, în care a apărat comunitatea românească și i-a cerut acesteia să își prezinte scuze. 8