Zeci de amenzi în numai câteva ore pentru șoferii care au circulat cu viteză prea mare, la Timișoara
Razie a polițiștilor de la rutieră, vineri, la Timișoara. Oamenii legii au desfășurat verificări pentru depistarea șoferilor care circulă cu viteză prea mare. Au dat amenzi de aproape 13.000 de lei.
Amenzi și permise suspendate pentru doi șoferi în vârstă de 47 și 51 de ani, pe A1. Ei au fost înregistrați cu aparatul radar în timp ce circulau cu 179 și 182 de kilometri la oră pe un tronson unde limita de viteză a fost coborâtă la 100 kilometri la oră. Limitarea a fost impusă din cauza multiplelor accidente înregistrate acolo.
Acțiune de amploare a polițiștilor, duminică, în Timiș. Polițiștii de la rutieră, ajutați de colegii de la ordine publică, au desfășurat controale în trafic pe principalele artere din județ. Aproape toate amenzile, în valoare totală de peste 170.000 de lei, le-au primit cei care au depășit limitele legale de viteză.
Ştiri din Timiș
Timișoara marchează Săptămâna Europeană a Mobilității printr-o zi dedicată comunității, pe 19 septembrie. Podul Mihai Viteazul, stația 33, un „Firobuz Cafe” și mai multe bulevarde vor găzdui activități gratuite pentru toate vârstele.
Ştiri din Timiș
Unul dintre numele care au rămas strâns legate de istoria Timișoarei este sărbătorit astăzi. În 15 septembrie 1937 era înregistrată la Registrul Comerțului afacerea care avea să devină celebră sub numele Guban.
Ştiri din Timiș
O nouă recunoaștere internațională pentru școala de inginerie din Timișoara. Prof. univ. dr. ing. Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române și prorector al Universității Politehnica Timișoara, a fost ales președinte al European Structural Integrity Society (ESIS), una dintre cele mai importante organizații științifice internaționale dedicate integrității structurale.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut premierului interimar Ilie Bolojan să discute cu reprezentanții fermierilor pentru a calma tensiunile apărute marți în Piața Victoriei, unde protestul a degenerat și au fost folosite gaze lacrimogene.
2
Eveniment
Câteva mii de fermieri și susținători ai mișcării suveraniste s-au adunat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, într-un protest care a început cu revendicări legate de situația fermierilor, dar care a degenerat în confruntări cu forțele de ordine, relatează Agerpres și HotNews.ro. Jandarmii au folosit de mai multe ori gaze lacrimogene, după ce unii manifestanți au forțat cordoanele și au aruncat cu obiecte, inclusiv cu bâte și semne de circulație. UPDATE. Toate arterele rutiere care duc către Piața Victoriei sunt restricționate
8
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Se apropie din nou o zi deosebită pentru specialiștii în sudare și pentru toți cei pasionați de tehnologie. Marți, 22 septembrie 2026, între orele 09:00 și 16:00, CM Metal, reprezentant certificat Fronius în România, vă deschide porțile pentru ediția a V-a a evenimentului Open Day, o zi dedicată inovației și experiențelor practice.
Ştiri din Timiș
O singură ofertă pentru finalizarea creșei din Ciarda Roșie, abandonată la 30% de primul constructor
O singură ofertă a fost depusă la licitația pentru finalizarea creșei de pe strada Cocea din Ciarda Roșie, abandonată de primul constructor la un stadiu de aproximativ 30%. Contractul este estimat la 8,8 milioane de lei, cu TVA, iar lucrările ar trebui finalizate în 15 luni.
Capitală Culturală
„Ce se întâmplă atunci când rigoarea muzicii clasice întâlnește libertatea jazzului? Se naște un dialog plin de eleganță, ritm și spontaneitate”. Este definiția pe care patru excepționali muzicieni timișoreni o propun recitalului cameral de jazz pe care îl vor susține chiar în această seară, în Sinagoga din Cetate.