Lupta continuă la vârful PSD Timiş. Vicepreşedintele filialei judeţene a social-democraţilor Ovidiu Brânzan a transmis, luni, o scrisoare deschisă liderului PSD, Victor Ponta, în care îi cere acestuia să îşi formuleze o poziţie clară în ceea ce priveşte candidatura socrului său, Ilie Sârbu, la preşedinţia filialei Timiş a partidului.
Senatorul PSD Cătălin Voicu s-a autosuspendat, duminică seară, din partid, a anunţat, luni, preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat că există deja un candidat sigur la Primăria Timişoara, în 2012, iar acesta este Sorin Grindeanu. Ponta nu a dat în schimb un nume sigur din cadrul filialei care va fi ales pentru a-l înfrunta pe Constantin Ostaficiuc în bătălia pentru şefia Consiliului Judeţean Timiş şi a evitat să spună pe cine susţine pentru preşedinţia PSD Timiş, afirmând doar că „politica o fac la partid, nu în dormitor”.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, s-a aflat, miercuri, la Timişoara unde a împărţit 200 de carnete de partid noilor membri ai filialei. Cu această ocazie, el a încercat să îi convingă pe cei prezenţi că PSD este un partid reformat, odată cu venirea sa la conducere, atât el cât şi alţi lideri ai formaţiunii nefiind membri ai Partidului Comunist.
Noul preşedintele al Partidului Social Democrat, Victor Ponta, se va afla, miercuri, la Timişoara, în prima sa vizită în această calitate. Ponta se va întâlni cu membrii şi simpatizanţii partidului şi le va distribui carnetele de partid celor care au ales recent calea social-democraţiei.
Ştiri din Timiș
Cu două zile înainte de debutul Forumului „Timișoara pentru Valori Europene”, organizatorii anunță noi participanți din regiune. La eveniment vor fi prezenți reprezentanți ai mișcărilor civice din Ungaria și Serbia, alături de lideri politici și experți europeni.
Ştiri din Timiș
Studenții Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara au obținut două locuri I și două locuri III la cea de-a treia ediție a Turneului Sănătății - Tenis de câmp, desfășurată în perioada 22-25 octombrie. La competiție au participat reprezentanți ai opt universități din cinci centre universitare din țară.
Eveniment
Șoferii de camioane care nu respectă restricțiile de tonaj din Timișoara riscă amenzi usturătoare. În ultimele trei luni, polițiștii locali au aplicat 87 de sancțiuni, în valoare totală de peste 169.000 de lei, pentru accesul pe străzi interzise și parcarea autovehiculelor de mare tonaj în locuri nepermise.
Ştiri din Timiș
Lucrările la Arena „Eroii Timișoarei” au intrat într-o nouă etapă: au început să fie montate scaunele din tribune, mai întâi cele albe, urmând cele violet. Constructorul are ca termen contractual 4 decembrie pentru finalizarea stadionului.
4
Eveniment
Patru cetățeni turci au fost prinși de polițiștii de frontieră din zona Cruceni, după ce au trecut ilegal granița din Serbia în România. Cei patru au fost depistați în toiul nopții, la doar 200 de metri de frontieră, după ce au fost observați cu ajutorul camerelor de supraveghere.
România
Șase magazine din România, aparținând aceluiași lanț comercial, au fost afectate în noaptea de 1 spre 2 noiembrie, după ce frigiderele și congelatoarele au înregistrat brusc temperaturi foarte ridicate. Incidentul este investigat ca un posibil atac cibernetic și se înscrie într-un val de probleme similare raportate în alte șapte țări europene, unde au fost afectate echipamentele frigorifice din zeci de magazine.
2
România
Zece bănci s-au îmbogățit prin creșterea artificială a ROBOR, iar milioane de români au sărăcit plătind rate umflate, avertizează Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS). Organizația cere transparența proceselor și anunță că a inițiat demersurile pentru recuperarea banilor luați abuziv de la cetățeni.
1
Capitală Culturală
Aproape 30 de ani. Sute de concerte. Mii de ore dedicate muzicii, vocilor, armoniei sunetului. Și, mai mult decât cifrele și cuvintele pot cuprinde, o viață de artist dedicată Filarmonicii Banatul. Dirijorul Iosif Todea se va retrage de la conducerea Corului „Ion Românu”, printr-un concert-eveniment în cadrul căruia va dirija va dirija patru lucrări de Ola Gjeilo: Tota pulchra es, Tundra, The ground și Dark and luminous night.