Premierul Victor Ponta a fost primit în audiență de către Suveranul Pontif, Papa Francisc, la Palatul Apostolic din Vatican, sâmbătă dimineață. Cu această ocazie, premierul i-a prezentat Sanctității Sale și un cadou din partea Patriarhului României. Înainte de întrevederea cu Papa Francisc, premierul a participat și la o reuniune a socialiştilor europeni.
Liberalii şi social democraţii nu contenesc cu acuzaţiile reciproce. Reprezentanţii PNL susţin că PSD a dat „sarcină” filialelor din teritoriu să racoleze cât mai mulţi parlamentari, şi nu din orice formaţiune politică, ci chiar de la liberali.
Cei care aşteptau introducerea impozitului progresiv, primesc o veste proastă de la Guvern. Premierul a anunţat că anul acesta sistemul fiscal nu va suporta modificări, iar cota diferenţiată va putea fi aplicată, cel mai devreme, anul viitor.
Premierul Victor Ponta a semnat, joi, decretele de eliberare din funcţie pentru mai mulţi secreteri de stat şi preşedinţi şi vicepreşedinţi ai unor instituţii bugetare.
În cadrul bilanțului Direcției Naționale Anticorupție, premierul Victor Ponta a declarat că sistemul de justiție trebuie să se bucure cu adevărat de încrederea populației, fără „scurgeri” în presă, iar arestările preventive ar trebui să fie excepții.
Eveniment
Opt mașini au fost implicate astăzi într-un accident pe autostrada A1, pe sensul Timișoara -Lugoj, în jurul prânzului. Nu sunt victime, însă traficul a fost blocat pe câțiva kilometri.
Eveniment
Un grav accident de muncă a avut loc sâmbătă, 20 decembrie, în localitatea Jebel, unde doi muncitori au căzut de pe o schelă în timpul unor lucrări de reparații. Incidentul s-a soldat cu moartea unui bărbat și rănirea gravă a altuia. UPDATE. Cei doi muncitori lucrau la negru
Eveniment
Sâmbătă a avut loc un accident rutier în Săcălaz.
Eveniment
Un accident cu trei victime a avut loc vineri în localitatea Beregsău Mare.
Ştiri din Timiș
Pe 20 decembrie 1989, Timișoara devenea primul oraș liber de comunism din România. La 36 de ani de atunci, momentul a fost comemorat în Piața Victoriei, la ora 12, prin sunet de sirenă, în memoria celor care au avut curajul să iasă în stradă pentru libertate, în ciuda represiunii violente a regimului.
Turism
Unde mergem la drumeție? Opt trasee spectaculoase din Banatul Montan, ideale pentru această perioadă
Dacă vrei să te bucuri de natură și aer curat în această perioadă, comunitatea Banatul Montan prezintă numeroase trasee de drumeție, potrivite pentru toate nivelurile de dificultate.
Capitală Culturală
Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours, invită timișorenii la un tur pietonal special de iarnă, intitulat „Obiceiuri de iarnă din Banat”, programat duminică, 21 decembrie, între orele 17 și 19. Punctul de întâlnire este Bastionul Theresia, iar participarea este gratuită, fără a fi necesară o rezervare prealabilă.
Horoscop
Luna Nouă în Săgetător din 20 decembrie deschide un ciclu puternic de transformare, în care căutarea sensului, a direcției și a adevărului devin tema centrală. Săgetătorul este semnul explorării și al expansiunii, iar această Lună Nouă ne invită să depășim limitele vechilor concepții, să ne lărgim orizonturile mentale. Însă harta momentului nu este una simplă, conține aspecte importante.