Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a cerut, sâmbătă, la Timişoara, demisia ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov, acuzat că a luat mită aproximativ 2 milioane de euro pe vremea când era primar la Slatina. Totul a pornit, însă, de la o postare a premierului Victor Ponta pe Facebook.
Premierul Victor Ponta a fost audiat, miercuri dimineața, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul Referendumului. Acesta a declarat că vrea să spună adevărul în acest dosar şi că a dorit să vorbească şi în faţa procurorului, dar acesta nu l-a acceptat.
Luni, la finele ședinței liderilor coaliției, președintele PSD Victor Ponta a declarat că proiectul noii Constituţii ar trebui să fie ”teoretic” finalizat într-o săptămână.
Mama premierului Victor Ponta s-a prezentat, joi dimineață, la DNA Ploiești. Surse judiciare au declarat că aceasta a fost citată ca martor în dosarul în care este arestat cumnatul lui Ponta.
În cadrul primei ședințe CSAT din mandatul Președintelui Klaus Iohannis, care a avut loc marți după-amiază, s-a aprobat intrarea și staționarea pe teritoriul României a unor forțe și mijloace care aparțin armatei portugheze, în perioada mai - iunie 2015.
Dialoguri Sănătoase
Atunci când mergem pe stradă, urcăm scările, ridicăm o cană de pe masă sau ne legăm șireturile, rareori ne gândim cât de complex este ceea ce face corpul nostru deoarece totul pare automat.
Utile
Marți, 17 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.
Ştiri din Timiș
Începând de sâmbătă, legătura feroviară dintre Timișoara și București se face, pe ambele sensuri, cu trenuri noi Alstom Coradia Stream. Una dintre cursele introduse recent a avut însă luni o defecțiune între Augustin și Racoș, iar trenul a fost anulat pe segmentul Augustin – Timișoara. Călătorii vor fi preluați de alte garnituri.
2
Eveniment
Descoperire macabră, luni după-amiază, pe canalul Bega, în Timișoara. Un bărbat de 45 de ani a fost găsit fără viață în apă, în apropierea unui ponton.
România
Ministerul român al Afacerilor Externe a transmis luni că a luat notă de afirmațiile purtătorului de cuvânt al MAE iranian, context în care subliniază că România nu este parte a conflictului din Orientul Mijlociu, prioritatea autorităților de la București fiind efortul diplomatic pentru dezescaladare, scrie Agerpres.
3