tion.ro Web analytics

Accident cu trei victime în intersecția dintre DN 6 și drumul care leagă localitățile Lovrin și Pesac, marți seara. Șoferul mașinii, care venea dinspre localitatea Pesac, nu a acordat prioritate unei alte mașini, care conducea regulamentar pe DN 6, și au intrat în coliziune.
Au trecut 24 de ani de la Revoluţia din Timişoara şi, ca în fiecare an, pe 17 decembrie, rudele eroilor martiri s-au pregătit de parastas, iar revoluţionarii şi oficialităţile locale au adus coroane pentru a le depune în faţa monumentului care îi comemorează pe cei care au căzut pentru libertate. Pentru rudele celor ucişi atunci nu există alinare, pentru că nici până acum nu ştiu cine le-au ucis fraţii, surorile, fii, mamele sau taţii.
Poliţia canadiană a salvat sute de victime din mâinile pedofililor, odată ce a reuşit să destructureze cea mai mare reţea de pornografie infantilă din lume. Printre micuţii abuzaţi se numără şi zeci de copii români, iar cea mai mare parte din materialul pornografic filmat şi distribuit de reţea provenea din ţara noastră.

Ştiri din Timiș

Aproape jumătate dintre elevii din Timiș nu au promovat simularea județeană la Bacalaureat. ISJ Timiș va lua măsuri
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.

Ştiri din Timiș

Sărbătoarea Fărșang aduce tradițiile bănățene în prim-plan la Dudeștii Vechi
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.

Ştiri din Timiș

Au început lucrările pe DJ 691, drumul care leagă Autostrada A1 de județul Arad
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.

Eveniment

UPDATE. Accident de muncă la Timișoara. Tânără de 25 de ani, transportată la spital după ce și-a prins brațul la presă
O tânără de 25 de ani a fost rănită la braț în timp ce lucra la o presă din cadrul firmei Continental din Timișoara. Ea a fost transportată de urgență la spital. Poliția a deschis un dosar penal. UPDATE. Femeia se află în operație 1

Ştiri din Timiș

Comerțul engros, povestea din spatele fiecărui produs pe care îl atingi
ADVERTORIAL. De fiecare dată când intrăm într-un magazin și alegem un produs, rareori ne gândim la drumul pe care acesta l-a parcurs până acolo. Vedem o sticlă de detergent, o pereche de șosete, o jucărie sau un set de pahare și le percepem ca fiind parte dintr-un peisaj firesc. În realitate, fiecare dintre aceste obiecte a trecut printr-o decizie importantă luată într-un moment-cheie: achiziția en-gros. Comerțul engros este acel spațiu invizibil în care se nasc rafturile pline și unde emoția antreprenorială se împletește cu pragmatismul. 

Eveniment

VIDEO. Mașină în flăcări la Remetea Mare. Pompierii au intervenit rapid
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric, marți dimineață, în Remetea Mare. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit producerea unor pagube mai mari. 2

Ştiri din Timiș

„Timi”. Primăria Timișoara își lansează asistent virtual cu inteligență artificială
Primăria Timișoara lansează „Timi”, un asistent digital cu inteligență artificială integrat în Contul Unic, care ajută cetățenii să găsească rapid informații, să facă programări și să trimită sesizări. Chatbotul funcționează 24/7, în orice limbă, folosind doar datele oficiale ale primăriei. 2

Ştiri din Timiș

Al treilea rănit în accidentul suporterilor greci din Timiș, transferat în Grecia. Medicii timișoreni: „A fost cel mai complex caz”
Cel de-al treilea pacient rănit în gravul accident rutier în care au fost implicați suporteri greci, produs pe un drum național din județul Timiș, a fost transferat miercuri din Timișoara. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost preluat de un avion medical și transportat în Grecia.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici