Câştigul salarial mediu nominal brut a crescut în aprilie cu 1,7% faţă de martie, la 2.395 de lei, iar cel net a înregistrat aceeaşi evoluţie, situându-se la 1.735 lei, cu cele mai mari valori în intermedieri financiare şi cele mai mici în hoteluri şi restaurante, potrivit Mediafax.
Cum au terminat timişenii anul 2013 din punct de vedere al salariilor? În creştere spun datele oficiale, cu peste 100 de lei mai mult decât ultima lună a anului precedent. Cel mai bine se câştigă în domeniul industriei şi construcţiilor, surprinzătoare este creşterea veniturilor în domeniul agriculturii, acest sector depăşind cel din servicii.
Senatorii au adoptat tacit, luni, ordonanţa Guvernului care prevede că salariile bugetarilor nu vor creşte anul acesta, menţinându-se la nivelul din 2013. Doar o parte dintre profesori şi medici se vor bucura de venituri suplimentare în 2014.
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
2
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.