Punctul de Trecere a Frontierei Foeni 2 – Jasa Tomic, situat la graniţa dintre România şi Serbia, va fi redeschis din nou începând de săptămâna viitoare, timp de şapte zile, la solicitarea autorităţilor locale.
Doi sârbi au ajuns în arestul Poliţiei de Frontieră Timiş după ce au intrat ilegal în România pentru că au avut chef de friptură de berbec. Cei doi se aflau la o petrecere la o cabană din Serbia când au văzut o stână în apropiere şi li s-a făcut brusc foame. Au pornit pe jos spre stână, dar, ghinion, au fost opriţi de poliţiştii de frontieră din judeţul Timiş, deoarece stâna se afla pe teritoriul României.
După ce Mircea Cărtărescu ne-a spus „De ce iubim femeile”, Tudor Chirilă a ţinut să ne explice de ce le urâm. Nu însă pe toate, ci pe cele specifice unui anumit cartier din Capitală, care se regăsesc însă, sub diverse forme, în orice colţ al lumii în care fiţele fac legea.
O fată de doar 14 ani, din judeţul Ialomiţa, a vrut plece din ţară pe la Vama Cenad, folosind o carte de identitate falsă din care reieşea că ea ar avea 19 ani. Poliţiştii de frontieră din judeţul Timiş au depistat însă falsul şi au oprit voiajul tinerei.
O femeie şi fiul ei sunt cercetaţi penal pentru că au încercat să scoată cinci tunisieni din România, pe jos, la câteva sute de metri de Vama Cenad.
Eveniment
Un motociclist de 42 de ani a ajuns la spital, miercuri după-amiază, după ce a fost implicat într-un accident pe strada Ștefan cel Mare din Timișoara. Motocicleta sa a fost lovită de un autoturism al cărui șofer vira la stânga, potrivit polițiștilor.
1
Turism
O zi de toamnă în mijlocul naturii, cu dulceață de prune, produse pregătite în gospodăriile din Banat, muzică pe vinil și foc de tabără. „Picnic în pustă” revine la Otelec, duminică, 27 septembrie, pentru cea de-a patra ediție, într-un eveniment dedicat gastronomiei, tradițiilor și vieții rurale din sud-vestul județului Timiș.
Ştiri din Timiș
Arena Eroii Timișoarei intră în linie dreaptă pentru inaugurarea programată în această iarnă. Pe șantierul din Calea Buziașului a început montarea gazonului, unul dintre ultimele lucrări înainte de finalizarea stadionului.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, 23 septembrie, trei parteneriate cu comunele Peciu Nou, Dumbrăvița și Sânandrei pentru proiecte privind infrastructura școlară. Valoarea totală a celor trei investiții depășește 54 de milioane de lei, iar contribuția CJ Timiș este de 11,7 milioane de lei.
Eveniment
Accident cu o fetiță de 10 ani, pe Calea Circumvalațiunii. Copila se afla într-o mașină care s-a ciocnit cu un alt autoturism, iar în urma impactului a fost transportată la spital.
Ştiri din Timiș
PSD și PNL stabilesc calendarul pentru o eventuală învestire a Guvernului Mureșan, deși miniștrii nu au fost încă desemnați, iar social-democrații susțin în continuare că nu vor vota noul Executiv.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat modificarea listei de investiții finanțate din creditul de până la 257 de milioane de lei contractat de administrația județeană. Valoarea totală a creditului rămâne neschimbată, însă banii sunt redistribuiți între mai multe proiecte. Cea mai mare suplimentare este de 7,77 milioane de lei pentru construirea Celulei 3 a depozitului de deșeuri nepericuloase de la Ghizela.