Poli Timişoara a continuat joi şi vineri seria trialelor pentru descoperirea talentelor ascunse ce ar putea revoluţiona noua echipă a Timişoarei. Dacă la acest capitol succesul a fost extrem de limitat, antrenorul – voluntar Vali Velcea are alt motiv de puţină linişte: la club au venit actele juridice de înfiinţare.
Politehnica Timişoara termină sâmbătă dimineaţa un nou ciclu din viaţa clubului. Numai vara va decide dacă va fi ultimul… Chiar şi aşa, antrenorul Vali Velcea este mulţumit de rezultatul obţinut. „Am promovat pe primul loc!”, spunea mândru tehnicianul alb-violet. Din păcate, fără efect real în viaţa de zi cu zi.
Trimisă de mulţi în anonimat, Politehnica Timişoara nu se lasă. Sau cel puţin asta încearcă să se ambiţioneze să ne demonstreze Vali Velcea, antrenorul echipei. Cu doar câteva partide înainte de finalul ligii secunde, el spune că îşi propune nimic mai mult decât primul loc al seriei vest!
Poli şi-a spălat păcatele în faţa fanilor după episodul tensionat din urmă cu o săptămână. Alb-violeţii au câştigat cu 2-1, mult mai uşor decât se aşteptau, duelul din deplasare cu Chindia Târgovişte, în etapa a 25-a a Ligii secunde.
Conducerea tehnică a celor de la FC Politehnica Timişoara se confruntă, pe zi ce trece, cu tot mai multe probleme de efectiv. După Goga trimis la echipa a doua, Lepmets şi Gorobsov „îmbolnăviţi” de Vali Velcea şi trimişi să încălzească bancar de rezerve, şi Ricketts a părăsit joi echipa. În plus, Scutaru, Poparadu şi Mera sunt suspendaţi pentru cumul de cartonaşe!
Ştiri din Timiș
Consilierii locali din Timișoara au dat undă verde, marți, începerii negocierilor pentru cumpărarea a două clădiri private, de pe Beethoven 3 și Mihai Viteazu 26. Una ar rezolva accesul la Clinica ORL, în timp ce cealaltă ar putea reveni în patrimoniul public după ce înainte de retrocedare a avut tot rol sanitar.
Eveniment
Polițiștii au aplicat amenzi de 9.000 de lei în urma unor controale făcute la Ciacova, unde au găsit câini ținuți în condiții necorespunzătoare, fără microcip sau lăsați nesupravegheați pe stradă.
Eveniment
O femeie de 58 de ani din comuna Merișani, județul Argeș, este acuzată că ar fi agresat doi elevi în timpul unei pauze școlare, pe 15 octombrie, după un conflict anterior între unul dintre copii și nepotul său. Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, apoi plasată sub control judiciar. Polițiștii continuă cercetările.
România
Centrul FILIA și Asociația eLiberare, alături de aproape 200 de organizații ale societății civile și reprezentanți ai mediului academic, îi cer ministrului Justiției să urgenteze aplicarea măsurilor de prevenire a femicidului prevăzute de Legea nr. 53/2026. Semnatarii avertizează că unele dintre crimele comise împotriva femeilor ar fi putut fi prevenite dacă riscurile ar fi fost evaluate la timp, iar autoritățile ar fi intervenit cu măsuri adecvate de protecție.
Ştiri din Timiș
Primăria Municipiului Timișoara primește, în perioada 22–26 octombrie 2026, cereri pentru comercianții care doresc să vândă flori, coronițe, aranjamente florale și candele cu ocazia Zilei Morților, de 1 noiembrie.
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC) a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru găsirea unui constructor care să renoveze și să extindă clădirea de pe strada Herculane nr. 67, unde va funcționa Centrul de zi pentru copii cu tulburări de comportament. Valoarea estimată a contractului de lucrări este de 2,36 milioane de lei, fără TVA, iar durata de execuție este de cel mult zece luni de la emiterea ordinului de începere.
Eveniment
Un accident a avut loc miercuri pe Autostrada A1 spre Lugoj, fiind răniți doi șoferi.
Ştiri din Timiș
Județele Timiș și Caraș-Severin se află miercuri, 21 octombrie, sub cod galben de vânt, cu rafale care pot depăși 80 de kilometri pe oră. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis și o informare de vreme rea, valabilă până vineri dimineață, care anunță intensificări ale vântului și ploi în cea mai mare parte a țării.